Tinerii ortodocși din eparhia Alba Iuliei s-au întâlnit cu Arhiepiscopul Irineu la Catedrala Reîntregirii

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Alba Iuliei s-a desfășurat sâmbătă în orașul Marii Unirii. Peste 500 de tineri din eparhie au participat, însoțiți de preoții și profesorii coordonatori. Evenimentul a debutat la Catedrala Reîntregirii, cu slujba de Te Deum oficiată de Părintele Arhiepiscop Irineu.

„Întâlnirea tinerilor din Eparhia noastră este o sărbătoare a comuniunii creștine, inundată de lumina harului dumnezeiesc, în cadrul căreia aceștia se roagă împreună, cântă împreună și dialoghează cordial. Cu acest prilej, ei primesc imboldul de a prețui tinerețea, umplând-o, constant, cu valori spirituale și făcând din ea temelia de aur a unui viitor frumos și prosper”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu după slujbă.

„Tinerii sunt chemați să urmeze pe Mântuitorul Hristos și pe Sfinții noștri autohtoni, care au aplicat în viața cotidiană cuvintele Evangheliei. Așa vor putea birui egoismul și pasiunile dezordonate, adorându-L pe Dumnezeu și manifestând, pretutindeni, fraternitatea creștină și omenia românească.”

„Totodată, acești tineri vor reuși să fie promotori de nădejde ai identității și demnității noastre naționale”, a adăugat ierarhul.

După rugăciune, tinerii s-au întâlnit în Sala Unirii cu oficialități centrale, județene și locale. Au susținut scurte alocuțiuni Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia, Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, și Florin Roman, deputat de Alba în Parlamentul României.

După ce au cântat Imnul Național al României tinerii au așezat portrete ale personalităților Marii Uniri în nișele amplasate pe clădirea Sălii Unirii, care conțin listele cu numele făuritorilor României întregite și apoi s-au prins în Hora Unirii în jurul sălii.

În continuare, tinerii au plecat în procesiunea „Marșul Unității”, cu destinație finală Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” a parohiei Platoul Romanilor. Pe traseu, participanții au cântat colinde și cântece patriotice.

Evenimentul s-a încheiat cu o conferință susținută de Mihail Neamțu și intitulată „Visul României Mari și crezul generației noastre”.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente