Tinerii buzoieni au participat la conferința „Despre eleganță, pur și simplu”

În Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, Arhiepiscopia Buzăului și Vranceia continuat seria întâlnirilor din cadrul proiectului eparhial Ortodoxie și leadership, cu un eveniment inedit, intitulat Despre eleganță, pur și simplu, ale cărui protagoniste au fost Dna Sanda Țăranu și Dna Iuliana Tudor, realizatoare TV și unele dintre prezentatoarele cele mai iubite de public ale Televiziunii Române din trecut și din prezent, în dialog cu Dl Ioan Șolea, jurnalist și președinte al Asociației Părinți pentru Ora de Religie (A.P.O.R.) Buzău.

Evenimentul a fost organizat la praznicul Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi, ocrotitorul Eparhiei noastre, în parteneriat cu APOR Buzău și cu Teatrul George Ciprian din Buzău, joi seară, 22 septembrie 2016, în sala teatrului din bd. Nicolae Bălcescu, fiind destinat cu precădere tinerilor, căutători și receptivi la redescoperirea adevăratelor valori și repere moral-creștine, într-un demers conjugat al Bisericii, Familiei și Comunității locale, după cum ne-a precizat Pr. prof. Cristian Marius Dima, Consilier eparhial la Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul.

Proiectul eparhial pentru tineret Ortodoxie și leadership se derulează pe tot parcursul anului 2016, cu scopul de a reliefa rolul pe care fundamentele religios-creștine ale educației îl au în formarea adevăraților lideri ai zilelor noastre și pentru a aduce înaintea credincioșilor astfel de personalități, din diferite domenii de activitate, care să se înrâurească drept modele în parcursul personal, spiritual sau profesional al acestora.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…