Tineri basarabeni în pelerinaj la Mănăstirea Dealu din Arhiepiscopia Târgoviștei

100 de tineri basarabeni au mers sâmbătă, 20 august 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, în pelerinaj la Mănăstirea Dealu, din apropierea istoricei reşedinţe voievodale şi mitropolitane muntene, unde se află cea mai importantă necropolă a domnitorilor Țării Românești şi locul unde s-a tipărit prima carte de pe teritoriul României, „Liturghierul”, în anul 1508, de către Ieromonahul Macarie. Aici, pelerinii au primit iconiţe în dar, din partea stareţei mânăstirii.

După cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei, tinerii basarabeni au venit pentru câteva zile în România, prin intermediul proiectului intitulat „Cunoaşte-ţi ţara”, care este derulat de Asociaţia Unionistă „Acţiunea 2012” și are în vedere aducerea pe teritoriul actual al ţării noastre a 100.000 de basarabeni pentru a cunoaşte realităţile româneşti concrete.

Această acţiune are în vedere promovarea realităţilor româneşti printre tinerii români din Basarabia, ca modalitate de aprofundare a identităţii creştin-ortodoxe şi româneşti, iar în perioada recent trecută, câteva grupuri au vizitat deja Municipiul Târgovişte şi împrejurimile.

Comentarii Facebook


Știri recente