Timişoara. Mitropolitul Banatului a participat la Procesiunea de Florii (Video)

La Timișoara, comemorarea marelui praznic al Intrării Domnului în Ierusalim a debutat, în ajunul sărbătorii, prin îndătinatul pelerinaj al credincioșilor bănățeni cu icoane, flori și ramuri verzi de salcie în mâini.

Procesiunea a reunit clericii și credincioșii din parohiile urbane, într-o acțiune cu caracter doxologic și anamnetic, actualizând evenimentul din istoria mântuirii, când Mântuitorul Hristos a intrat cu ovații, înainte de sărbătoarea Paștilor, în cetatea Iersusalimului.

Pelerinajul s-a desfășurat pe următoarele trasee:

  • Biserica Ortodoxă din Piața Alexandru Mocioni nr. 9 – B-dul 16 Decembrie 1989 – Podul Traian – Catedrala mitropolitană;
  • Biserica Orotdoxă din strada profesor George Dragomir (Piața Crucii) – B-dul Mihai Viteazul – Podul de la Universitate – B-dul Regele Ferdinand (contrasens) – Catedrala mitropolitană;
  • Mitropolia Banatului – B-dul C.D. Loga (trotuar) – Catedrala mitropolitană.

Împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, cele trei grupuri de pelerini s-au îndreptat de la bisericile parohiale centrale și de la reședința mitropolitană, în duh de rugăciune și în armonia imnelor de laudă, spre Catedrala mitropolitană, unde au fost întâmpinaţi de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a transmis Răzvan Fibișan, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Procesiunea Stâlpărilor s-a încheiat pe platoul din fața Catedralei, când toate cele trei grupuri de pelerini s-au reunit în rugăciune. Programul liturgic a continuat în interiorul sfântului lăcaș de cult cu  Slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan.

Comentarii Facebook


Știri recente