Arhiepiscopia Timişoarei | IPS Ioan a participat la Marşul pentru viaţă (VIDEO)

IPS Ioan - Marşul pt viaţă 2

Credincioșii din Timișoara s-au alăturat celor peste 285 de localități din România și Republica Moldova, sub genericul Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine!

Marșul pentru viață s-a desfășurat pe traseul Parcul Carmen Sylva – Catedrala mitropolitană – Prefectură, informează site-ul oficial al Eparhiei.

După oficierea Sfintei Liturghii, cu prilejul Praznicului Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a participat la această manifestare reprezentativă pentru toți cei care susţin dreptul la viață.

Cuvântul de deschidere a aparținut Mitropolitului Banatului. Ierarhul a evidențiat importanța vieții și a apreciat acest gest pro viaţă la care timișorenii au participat în număr mare.

Am învăţat la istorie că România a participat în două Războaie Mondiale, unde au pierit sute de mii de fii ai neamului nostru nostru românesc. M-am uitat şi eu peste cartea de istorie din care învaţă tinerii noştri la şcoală şi nu scrie că peste România a trecut şi al III Război Mondial. Dar nu am văzut niciun tun, niciun tanc trecâd peste ţară. Dar ne spun cei care ştiu mai bine statisticile, din anul 1990, în România s-au făcut peste un milion de avorturi.

Mai mult decât am pierdut în cele două războaie mondiale. Şi de aceea spun, România a sorbit din potirul amar al celui de-al III Război Mondial. Dragi credincioşi, să punem sabia în teacă, să nu ne mai luptăm cu cele mai neputincioase fiinţe umane, pruncul din pântecele maicii sale, a spus Ierarhul.

Marșul pentru viață reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…