Timişoara | Adunarea naţională a Asociaţiei Oastea Domnului

Oastea Domnului - Timişoara (2)

În acest sfârşit de săptămână, la Timişoara, a avut loc adunarea naţională a Asociaţiei Oastea Domnului.

Debutul întâlnirii a avut loc sâmbătă seara la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Sfântul Evanghelist Luca” din incinta Colegiului Național C.D. Loga din Timișoara, în prezenţa Mitropolitului Ioan al Banatului.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. prof. Dr. Vasile Mihoc, președintele „Oastei Domnului”, care a vorbit despre viața duhovnicească a creștinului și a schițat o scurtă istorie a asociaţiei, prezentând personalitățile de seamă, care prin viața și scrierile lor l-au mărturisit pe Hristos în perioada comunistă.

Evenimentul s-a desfășurat în partea a doua a zilei, când preoții coordonatori din centrele din țară ale acestei asociații au rostit cuvinte de învățătură, intercalate de cântări bisericești și poezii creştine. Totodată, a fost prezentată și sceneta religioasă „Vameșul și Fariseul” pusă în scenă de către frații ostași din Timișoara ai Asociației „Oastea Domnului”.

Membrii Oastei Domnului au participat duminică, 9 iulie 2017, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor timișoreni, Părintele Mitropolit Ioan a prezentat învățăturile ce se desprind din Evanghelia de la Matei cap. 8 , 28-34, unde Sfântul Evanghelist prezintă vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei.

Fondatorii Asociației Oastea Domnului sunt părintele Iosif Trifa, Traian Dorz și Ioan Marini.

Comentarii Facebook


Știri recente