Tezaurul credinței din frescele mănăstirilor evocat la București într-o expoziție dedicată Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a inaugurat marți, la Biblioteca Națională a României din Capitală, expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, delegatul Patriarhului României la vernisaj, a apreciat că „tezaurul păstrat în frescele mănăstirilor este tezaurul credinței”.

La inaugurare au participat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Arhim. Nectarie Clinci, Starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, Arhim. Dosoftei Dijmărescu, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Părintele Consilier Nicolae Dascălu, Directorul Publicațiilor Lumina ale Patriarhiei Române, Aurelian Iftimiu, consilier patriarhal și Directorul Agenției de știri Basilica a Patriarhiei Române, dr. Adrian Cioroianu, manager interimar al bibliotecii Naționale a României, clerici, oameni de cultură.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a inaugurat marți, 27 septembrie 2022, la Biblioteca Națională a României din Capitală, expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Arhid. Vasile Demciuc, consilier eparhial la Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a moderat evenimentul.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a inaugurat marți, 27 septembrie 2022, la Biblioteca Națională a României din Capitală, expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”. La eveniment a participat și Aurelian Iftimiu, directorul Agenției de știri Basilica. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

„Puține locuri din lume se pot bucura de asemenea frumuseți și tezaure cum este ținutul Sucevei și Rădăuților. Și o parte din această expoziție pe care dumneavoastră ați pregătit-o vorbește despre acest lucru: tezaurul păstrat în frescele mănăstirilor este tezaurul credinței”, a afirmat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul în debutul evenimentului.

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a dat apoi citire mesajului adresat de Patriarhul Daniel cu ocazia expoziției.

Un popor trăiește deplin în istorie dacă este și creator de frumusețe

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a inaugurat marți, 27 septembrie 2022, la Biblioteca Națională a României din Capitală, expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”. PS Timotei Prahoveanul a fost delegatul Patriarhului Daniel la eveniment. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

„Redat artistic în frescă, miniatură sau orfevrărie, chipul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, care prin viața și moartea sa de mucenic a contribuit ca luminător de suflete la întărirea credinței ortodoxe în această parte a Europei, a dăinuit peste timp, dovedind atât intensitatea evlaviei, cât și importanța păstrării și transmiterii patrimoniului spiritual și cultural al poporului român”, a transmis Patriarhul României.

„Parafrazând pe filosoful creștin Pavel Florensky care a formulat argumentul estetic al existenței lui Dumnezeu în cuvintele: «Dumnezeu există pentru că există frumusețe», putem și noi spune referitor la patrimoniul istoric și de artă, că un popor trăiește deplin în istorie dacă este și creator de frumusețe, de opere artistice și culturale perene”, a mai afirmat Preafericirea Sa.

În continuare, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a citit un mesaj din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a inaugurat marți, 27 septembrie 2022, la Biblioteca Națională a României din Capitală, expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”. PS Damaschin Dorneanul a transmis cuvântul Arhiepiscopului Calinic. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Ierarhul i-a mulțumit Părintelui Patriarh Daniel pentru că a binecuvântat atât realizarea filmului „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” de către echipa Trinitas TV, cât și desfășurarea expoziției inaugurate la Biblioteca Națională.

Înaltpreasfinția Sa a mai transmis mulțumiri Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, delegatul Părintelui Patriarh Daniel, pentru prezență și cuvântul transmis din partea Preafericirii Sale, managerului Bibliotecii Naționale a României, dr. Adrian Cioroianu, precum și tuturor celor care au contribuit la succesul manifestării.

Mesajul ierarhului s-a încheiat cu urarea ca „Dumnezeu, pentru rugăciunile Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, veghetorul spiritual neobosit al Bucovinei, să vă binecuvinteze cu bucuria mântuirii pe toți cei care, în zilele acestea, încercați să deslușiți, prin mijlocirea imaginilor, biografia unuia dintre prietenii Mântuitorului Nostru, Iisus Hristos”.

Contribuția Moldovei la hagiografia bizantino-slavă

Elena Firea, lector la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și consultant științific al expoziției, a explicat apoi importanța științifică a frescelor care îl reprezintă pe Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

„Cred că aceasta este prima expoziție care adună laolaltă o parte consistentă, nu toate, dar o parte consistentă din reprezentările medievale ale Sf. Ioan cel Nou. Știți, în țările noastre românești, Evul Mediu este lung, așa că folosesc sintagma «medieval» și pentru secolul al XVII-lea”, a spus cercetătoarea.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a inaugurat marți, 27 septembrie 2022, la Biblioteca Națională a României din Capitală, expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”. Elena Firea, istoric, a explicat importanța exponatelor. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

„M-am ocupat de aceste imagini pentru că, de fapt, ele sunt principalele surse pentru reconstituirea cultului medieval al Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, a mai spus lectorul universitar.

„Subliniez caracterul excepțional al cinstirii moldovenești a sfântului. Este, practic, contribuția Moldovei la hagiografia bizantino-slavă. Și nu e deloc puțin lucru. În acest context, reprezentările vizuale ale sfântului se bucură și ele de un caracter original.”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a inaugurat marți, 27 septembrie 2022, la Biblioteca Națională a României din Capitală, expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”. Detalii din fresca de la Mănăstirea Sucevița așa cum apar expuse la Biblioteca Națională. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

„Știm că  icoanele au jucat dintotdeauna un rol esențial în venerarea sfinților în creștinism și mai ales în creștinătatea răsăriteană. Dar nu era un lucru obișnuit în cazul sfinților noi sau recenți viața și faptele și martiriul lor. De aceea, este cu atât mai excepțional că acest lucru s-a întâmplat în Moldova de la începuturile venerării Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, a mai precizat Elena Firea.

Sfântul care ne unește din Carpați pân’ la Hotin

Evenimentul s-a încheiat cu un concert susținut de Grupul psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, înființat de Părintele Arhiepiscop Calinic în noiembrie 2020 și dirijat de Arhid Ilie Leonte și Arhid, Nifon Baciu.

„Sf. Ioan cel Nou de la Suceava este sfântul care ne unește pe toți, sfântul care, am putea spune, fără a exagera, că sfințește istoria Țării Moldovei de la munte pân’ la mare, din Carpați pân’ la Hotin”, a a spus în încheiere Arhid. Vasile Demciuc.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a inaugurat marți, 27 septembrie 2022, la Biblioteca Națională a României din Capitală, expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”. Evenimentul s-a încheiat cu un recital al Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

„Sunt convins că ne vom mai revedea în această sală, în această instituție atât de frumoasă, pentru a vă arăta că noi, cei din nordul țării, din Bucovina istorică, știm să ne unim cu toții și să vă transmitem că vă prețuim și să vă invităm să ne vizitați dulcea noastră Bucovină, veselă ca o grădină, pentru a vedea pe viu imaginile care ne înconjoară în acest moment”, a încheiat moderatorul evenimentului.


Exponatele constau din reproduceri ale reprezentărilor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava în frescele bisericilor de Patrimoniu Mondial UNESCO din cuprinsul eparhiei. Fotografiile au fost realizate de Irina Ursachi, directoarea Departamentului de Comunicare al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar conceptul grafic a fost realizat de compania de branding și design Wincero din Rădăuți.

Partenerul media al manifestării a fost Trinitas TV, care a asigurat transmisia în direct pe Facebook a evenimentului.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a inaugurat marți, 27 septembrie 2022, la Biblioteca Națională a României din Capitală, expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Evenimentul reprezintă încununarea Anului Jubileu în eparhia Sucevei și Rădăuților, dedicat Moștenirii Mușatine.

Trei biserici ctitorite de domnitori din această dinastie au aniversat anul acesta mai multe secole de existență, astfel: bisericile „Sf. M. Mc. Gheorghe” a Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” și Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Părhăuți au împlinit 500 de ani de la sfințire, iar biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” a Mănăstirii Solca a împlinit 400 de ani de la sfințire.

Ultima din seria de manifestări „Moștenirea Mușatină” va fi Liturghia Solemnă oficiată în 6 noiembrie la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, reședință eparhială, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” a așezământului monahal.

În eparhia Sucevei și Rădăuților se găsesc toate cele opt biserici din Moldova înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente