Tezaur uman viu | Tulnicăreasa Mariana Gligor a primit Ordinul „Credință și Unire”

Arhiepiscopul Irineu i-a acordat tulnicăresei Mariana Gligor din Câmpeni, județul Alba, Ordinul „Credință și Unire”, pentru contribuția ei la păstrarea tradiției culturale a Țării Moților. Ceremonia a avut loc după Sfânta Liturghie din Duminica Sfinților Români, pe care ierarhul a oficiat-o la hramul Mănăstirii „Martirii Neamului” de la Muncel.

Arhiepiscopul a afirmat: „Pentru a deveni sfinți, se cere ca noi să nu fim creștini doar cu numele… Avem datoria să mărturisim aceeași credință ortodoxă pe care au mărturisit-o sfinții autohtoni”.

„De asemenea, avem datoria să urmăm pilda acestora de virtute, de viață moral-spirituală, autentic-creștină, de dăruire pentru cauza Bisericii și a neamului nostru”, a mai spus ierarhul.

„Curățindu-ne de patimi și detașându-ne de toate deșertăciunile pământești, ne dovedim fii vrednici ai Bisericii străbune și ținem mereu aprinsă candela spiritualității românești. În acest fel, pășim pe urmele sfinților neamului nostru, care au avut harul perseverenței până la moarte, în credință dreaptă și în viețuire dreaptă”, a adăugat Părintele Arhiepiscop Irineu.

Tulnicăreasa Mariana Gligor la primirea titlului de Tezaur Uman Viu, București, 1 martie 2019. Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Mariana Gligor s-a născut în 1947, în comuna Vidra din Munţii Apuseni, și cântă la tulnic de la 7 ani. Ea a învățat numeroși tineri meșteșugul cântatului din tulnic, pe care, la rândul ei, l-a deprins de la tatăl său, meșter de tulnice. În 2015, ea a primit și distincția UNESCO de Tezaur Uman Viu, acordată celor care transmit mai departe patrimoniul cultural imaterial local.

Tulnicul, instrument muzical tradițional românesc, are o lungime care variază între 1,5 și 3 metri, și este făcut din lemn de molid, lipit cu rășină și fixat cu cercuri de jneapăn, de salcie sau de brad. Cântatul din tulnic este un vechi obicei al femeilor și fetelor, cu scopul de a anunța anumite primejdii sau evenimente din familie sau comunitate.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Comentarii Facebook


Știri recente