Terorismul internațional, condamnat la Summitul Religios de la Baku

Membri ai comunităților creștine, musulmane, iudaice, budiste și hinduse din 32 de țări au condamnat terorismul și orice formă de folosire a religiei în scopuri distructive, într-o declarație adoptată la Summitul Mondial al Liderilor Religioși încheiat săptămâna trecută la Baku (Azerbaidjan), relatează Interfax, citat de „Ziarul Lumina”.

Cei peste 150 de lideri religioși din 35 de țări ce s-au întâlnit în cadrul Summitului Religios Mondial de la finalul lunii trecute de la Baku au condamnat terorismul și orice formă de folosire a religiei în scopuri distructive.

‘Oameni responsabili pentru răspândirea morții și distrugerii au încercat să folosească religia pentru mascarea scopurilor lor. Au început deja să formuleze teorii teologice alternative care să justifice crimele cu caracter etnic și religios. Cei care finanțează terorismul sau răspândirea acestor ideologii se comportă cu foarte mult cinism’, au spus participanții la summit.

Liderii religioși au subliniat că apelurile lor la luptă împotriva răului au fost auzite doar de ‘oameni care sunt deschiși la argumentele credinței și au simțul rațiunii’.

‘Din păcate, criminalii înrăiți înțeleg limbajul forței mult mai bine. Acesta este motivul pentru care doctrinele religios-politice care justifică violența împotriva populațiilor pașnice trebuie să fie condamnate în toată lumea, așa cum a fost condamnat și nazismul. În același timp, știm că o idee poate fi învinsă doar de altă idee. De aceea, comunitățile religioase tradiționale sunt datoare să prevină orice distorsionări ale valorilor religioase în favoarea extremismului și terorismului’, au mai spus liderii religioși.

Comentarii Facebook


Știri recente