Teologi ai mai multor denominații creștine au discutat despre pace la Biserica „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena

Biserica Ortodoxă Română „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena a găzduit, săptămâna trecută, un simpozion de teologie care a avut tema „Căi de reconciliere. Misiunea noastră de creștini pentru o pace dreaptă”.

Simpozionul a debutat cu slujba Vecerniei ortodoxe, oficiată în limba germană de Pr. Emanuel Nutu, parohul comunității ortodoxe române „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena. Răspunsurile liturgice au fost date de corala bisericii, condusă de Diac. Dr. Theodore Coresi.

Pr. Paroh Emanuel Nuţu i-a salutat, apoi, pe oaspeţi în numele Părintelui Mitropolit Serafim al Europei Occidentale și Meridionale și le-a transmis un gând despre importanţa rugăciunii ca prim pas în calea găsirii liniștii, păcii și reconcilierii.

Prof. Christine Schliesser, director de studii la Centrul Ecumenic pentru Credință și Societate de la Universitatea din Fribourg și profesor asociat de teologie sistematică și etică la Universitatea din Zurich, precum și Alfons Kloss, președintele PRO ORIENTE, au susținut comunicări știinţifice.

În prelegerea sa, prof. Christine Schliesser a explorat diferite fațete ale „unei teologii a reconcilierii”, bazată pe restabilirea comuniunii cu Dumnezeu, cu semenii, cu mediul înconjurător și cu noi înșine.

În loc de țapi ispășitori, avem nevoie de propria recunoaștere a vinovăției ca o condiție prealabilă pentru reconciliere și iertare. Iar iertarea eliberează victimele și făptașii. În cuvintele episcopului sud-african Desmod Tutu, „nu există viitor fără iertare”.

Diplomația și religia ar trebui să fie mână în mână

Alfons Kloss, Președintele PRO ORIENTE și fost ambasador al Austriei la Sfântul Scaun, a subliniat rolul important pe care religia ar trebui să îl joace în politica externă. În ultimii ani, au fost create noi posturi în cancelarii de stat și ministere de externe, pentru angajați care să se ocupe de relația dintre religie și politica externă.

Cunoașterea, înțelegerea și respectul pentru religii sunt condiții prealabile esențiale pentru o diplomație de succes a spus Alfons Kloss.

Un aspect inedit abordat de Președintele PRO ORIENTE a fost angajamentul față de conservarea creației. În acest context, el a subliniat meritul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, care a dat și continuă să dea impulsuri decisive în angajamentul pentru protejarea creației la nivelul Ortodoxiei și dincolo de aceasta.

Simpozionul a fost organizat de Fundația PRO ORIENTE, Comisia Eparhială pentru Afaceri Ecumenice a Arhiepiscopiei Vienei, Comunitatea Bisericilor Protestante din Europa (CPCE), Inițiativa Orientului Creștin, Comitetul Ecumenic al Arhiepiscopiei Vienei și Parohia Ortodoxă Română „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena.

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente