Teatrul George Ciprian va găzdui punerea în scenă a piesei 20 de ani în Siberia. Organizatorul evenimentului este Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Teatrul George Ciprian din Buzău va găzdui sâmbătă, 30 septembrie 2017, orele 18:30, punerea în scenă a piesei de teatru 20 de ani în Siberia. Piesa este o producție a Teatrului Național Ion Luca Caragiale din București, după celebra carte omonimă a Aniței Nandriș-Cudla, în regia lui Sorin Misirianțu. Protagonista scenetei este actrița Amalia Ciolan.

Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul. Manifestarea continuă seria evenimentelor educaționale din cadrul Programului eparhial pentru tineret Vade mecum, juvenis! Aceasta se înscrie în acțiunile prilejuite de Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

În acest an, peste 150 de tineri din județele Buzău și Vrancea au fost invitați în vizite culturale în Capitală, de Centrul Eparhial. Ei au participat și la renumite producții ale Naționalului bucureștean, prin intermediul proiectelor de mobilitate din programul eparhial, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Alți aproximativ 450 au fost invitați la producțiile teatrale oferite, până acum, în Buzău și Focșani. Aceștia se alătură celor 108 tineri care au participat la proiectele europene și naționale ale Arhiepiscopiei din acest an și care vor continua cu proiecte similare, pe tot parcursul anului.

Comentarii Facebook


Știri recente