Teatru religios la Școala „Maica Domnului” din București

Elevii de la școala Maica Domnului din Capitală și-au început, anul acesta şcolar , într-un mod inedit orele de Religie. În cadrul acestora, copiii au putut viziona piese de teatru religios, actori fiind foşti elevi ai școlii. Proiectul se numește Prietenii Ateneului Sfântului Pantelimon și este realizat în colaborare cu parohia din care face parte și Școala Maica Domnului, în cadrul parteneriatului cu tema Biserica, prietena şcolii mele – 2015.

Scopul programului îl constituie educarea moral-creştină şi dezvoltarea caracterului şi a personalităţii elevilor.

Joia aceasta, elevii au avut parte de o surpriză. Ei s-au bucurat de prezența actorului George Paul Avram, care a dat o mână importantă de ajutor în realizarea pieselor de teatru religios. Actorul este unul dintre fiii Parohiei Sfântul Pantelimon din București și a jucat într-unul dintre cele mai vizionate și mai dragi filme românești: Toate pânzele sus.

„Noi inoculăm această bucurie de a juca teatru religios. Dacă sămânţa pe care noi o semănăm în sufletele lor va încolţi şi va da roade, timpul va dovedi”, a spus actorul George Paul Avram pentru TRINITAS TV.

„Dacă observăm bine, tot mai mult, oamenii din ţara aceasta se îndreaptă spre Biserică. Dintotdeauna poporul român a fost un popor religios, credincios şi ceea ce a salvat această ţară de toate nenorocirile care au trecut peste acest popor a fost credinţa în Dumnezeu”, a mai spus actorul George Paul Avraam.

Principalele piese de teatru proiectate în cadrul orelor de Religie sunt: Patimi şi Înviere; Dumnezeu s-a milostivit; Fântâna Ortodoxiei;Cuviosul Dimitrie cel Nou; Cuvioasa Parascheva;Sfântul Pantelimon; Sfântul Vodă Brâncoveanu şi Poveste de Crăciun.

„Când am venit aici, la această parohie, în urmă cu aproape 8 ani de zile, am găsit o comunitate de credincioşi care «se hrăneau» cu scenete de teatru jucate chiar de proprii lor copii. Am încercat să dezvolt această tradiţie şi să o strâng sub forma materialelor digitale, adică să arhivez tot ceea ce există şi să valorific aceste materiale” a spus Pr. Bogdan Teleanu de la Biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc, București.

Prin organizarea acestui atelier, Departamentul pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon își propune cultivarea tradiţiei interpretării de scenete religioase la Biserica Foişorul de Foc, prin descoperirea şi punerea în valoare a talentelor unei noi generaţii de mici actori. Departamentul a fost înfiinţat în anul 1941 de părintele Petru Gh. Savin, un celebru folclorist şi cunoscut dramaturg popular, ale cărui piese de teatru au fost difuzate, de-a lungul timpului, de postul public de radio.

Comentarii Facebook


Știri recente