Te Deum înaintea Ședinței anuale a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei

La Catedrala Patriarhală din București a fost oficiată astăzi, 5 februarie 2013, începând cu orele 08:30, slujba Te-Deum-ului de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La această slujbă au fost prezenți membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Te-Deum-ul s-a săvârșit înaintea Ședinței anuale a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei care va avea loc în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală.

După slujbă membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei au vizitat șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, fiind însoțiți de un reprezentant al Patriarhiei din cadrul Sectorului Monumente și Construcții Bisericești, după cum aflăm de la TRINITAS TV.

De la data de 7 ianuarie 2013, când Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie al Buzăului și Vrancei a trecut la cele veșnice, până la alegerea și întronizarea noului Chiriarh al acestei eparhii, locțiitor de Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei este Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Conform articolelor 90 – 94 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei, formată din 30 de reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor mireni (10 preoți și 20 de mireni) aleși pe o perioadă de 4 ani.

Comentarii Facebook


Știri recente