Târnosirea bisericii noi din parohia Ortelec

Duminică, 1 septembrie 2013, o nouă biserică a fost sfințită în Episcopia Sălajului. Este vorba despre biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Ortelec al Municipiului Zalău. Slujba de târnosire a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului înconjurat de un sobor de 31 de preoți și diaconi.

Întrucât vechea biserică din Ortelec era situată înspre ieșirea din localitate, multor persoane le era greu să se deplaseze pe o distanță atât de mare așa încât s-a luat hotărârea ridicării unei noi biserici mai spre centrul satului. Astfel, în anul 2006 părintele paroh Nicolae Gudea a purces la ridicarea noului locaș de cult, lucrări care au fost finalizate în acest an.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon pe tânărul Călin Blaga, urmând ca în duminica următoare acesta să fie hirotonit preot misionar pe seama protopopiatului Zalău, dar cu scopul de a săvârși slujbele bisericești în biserica veche din Ortelec.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către corul „Gloria Dei” al bisericii „Sfântul Ștefan” din Zalău, cor dirijat de către doamna profesor Maria Porumb.

Pentru întreaga activitate desfășurată, Preacucernicului Părinte paroh Nicolae Gudea, care este și revizorul contabil al Episcopiei Sălajului, i-a fost acordată distincția Crucea Sălăjană. Aceeași distincție a fost acordată, dar de data aceasta pentru mireni, domnului Gabriel Chiș.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat diplome de apreciere persoanelor care au ajutat în mod special la ridicarea noii biserici, după cum ne-a transmis Arhid. Adrian Onica.

Comentarii Facebook


Știri recente