Târnosirea bisericii din parohia Răstolțu Mare

Duminică, 4 august 2013, Preasfințitul Părinte Petroniu a târnosit biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din parohia Răstolțu Mare, protopopiatul Zalău și a săvârșit Sfânta Liturghie. Cu această ocazie, pentru râvna depusă în slujba bisericii și a comunității, Preacucernicului Părinte paroh Petru Blidar i-a fost conferită distincția „Crucea Sălăjană”, informează episcopiasalajului.ro

Potrivit izvoarelor satul Răstolțu Mare este cea mai veche localitate din comuna Buciumi, fiind pomenit în documente pentru prima dată în anul 1354.

Este demn de amintit faptul că în localitatea Răstolțu Mare s-a născut poetul Ioniță Scipione Bădescu, prietenul luceafărului poeziei românești – Mihai Eminescu, care se presupune că ar fi vizitat Răstolțu Mare, potrivit unei însemnări existente pe o carte veche din strană, carte care în prezent nu se mai păstrează.

Biserica veche din satul Răstolțu Mare cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1835 -1839, iar turnul acesteia a fost terminat cinci ani mai târziu.

Anterior acesteia a existat o altă biserică din lemn construită în anul 1612, dar care în anul 1835 a fost donată credincioșilor din Poarta Sălajului, comuna Românași.

Lucrările la biserica nouă ce are ca ocrotitori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel au început în anul 2005. După ridicarea zidurilor biserica a fost tencuită și pictată în tehnica acrilic, a fost făcută instalația electrică și s-au montat policandrele și aplicele, s-a realizat sistemul de încălzire, s-au montat geamurile și ușile de acces, baza pereților a fost îmbrăcată cu faianță, iar pardoseala a fost placată cu gresie și au fost confecționate iconostasul, strănile, băncile și tetrapoadele. În exterior locașul de cult a fost tencuit în terasit, s-a făcut acoperișul din tablă zincată, în turla bisericii au fost montate clopotele, s-au turnat trotuarele și aleile și au fost ridicate gardurile. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe. Prin jertfelnicia celor 120 de familii de vrednici credincioși și ale altor binefăcători lucrările la locașul de cult au fost încheiate în această vară.

Comentarii Facebook


Știri recente