Târnosirea Bisericii din Parohia Gârde, Protopopiatul Câmpeni

În duminica dinaintea Praznicului Înălţării Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Gârde, situată pe Valea Arieșului, după cum ne-a precizat Pr. Florin Croitoru.

Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a târnosit biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnului din localitate, aflată sub păstorirea părintelui Petru-Adrian Oaida. În continuare, pe un podium special amenajat în curtea bisericii, Arhipăstorul Alba Iuliei a celebrat Dumnezeiasca Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură pe care l-a pus în sufletele celor prezenți, Înaltpreasfinţia Sa a detaliat cu sensibilitate taina Sfintei Cruci, care este, totodată, taina mântuirii și taina vieții. Dumnezeul slavei s-a răstignit pe cruce pentru salvarea neamului omenesc, motiv pentru care toți creștinii trebuie să o prețuiască, așezând crucea cu cinste în și pe biserici sau case, precum și în toate locurile publice sau private în care se desfășoară viața oamenilor. De asemenea, spunea Ierarhul Alba Iuliei, noi putem răspunde la iubirea dumnezeiască cu iubirea noastră într-un mod practic, făcându-ne semnul crucii corect și cu multă evlavie.

Biserica parohiei Gârde a fost construită în anul 2005, lucrările de acoperire, tencuire, executare a catapetesmei şi a mobilierului continuându-se vreme de nouă ani. Între anii 2014-2015 au fost efectuate lucrări de pictură în tehnica fresco de către pictorul Emanuel Bumbu din Dej, biserica fiind astfel frumos împodobită şi pregătită pentru marele eveniment al sfinţirii.

La finalul slujbei, apreciind efortul depus pentru lucrările realizate la biserica și casa parohială, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a acordat preotului paroh Petru-Adrian Oaida distincția de iconom, iar binefăcătorilor, donatorilor şi ostenitorilor, care au contribuit la înălţarea şi înfrumuseţarea acestui sfânt locaş, diplome de aleasă cinstire.

Comentarii Facebook


Știri recente