Joi, 16 ianuarie 2014, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu la Centrul de Îngrijire și Asistență Socială din Slobozia de către preoții Păun Viorel de la parohia Sfântul Evanghelist Matei și Matache Clementin de la parohia Amara II, în prezența persoanelor vârstnice dar și a altor persoane cu dizabilități beneficiare ale acestui așezământ social, informează episcopia-italiei.it
La slujbă au participat și elevii clasei a IX-a C de la Liceul de Arte – „Ionel Perlea”, îndrumați de preotul Matache Clementin – profesor de religie.
Aceștia au dăruit și împărțit alimente, celor imobilizați la pat, sau în scaunul cu rotile. La final copiilor, care au adus în acest fel un pic de alinare celor lipsiți de afecțiunea familiei, li s-a mulțumit și li s-au împărtășit experiențele de viață ale pacienților, între care și un fost cadru didactic al Liceului de Arte – „Ionel Perlea”.