Taina Botezului pentru doi frați din Casa de tip familial Vingard, județul Alba

La Casa de tip familial din Vingard, județul Alba, doi frați, o fetiță și un băiețel, care s-au regăsit în acest an în vor fi botezați, duminică, 25 august 2013, la eveniment urmând să participe atât comunitatea, cât și numeroși credincioși care se află alături de acest așezământ social, primul de acest fel din România, informează Biroul de Presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba.

Va fi oficiată Sfânta Liturghie urmată de Taina Botezului săvârșită de părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei și părintele Ionel Arsu, protopop de Sebeș alături de părintele Ioan Stănilă, sub ocrotirea căruia se află comunitatea și Casa de tip familial din Vingard.

La eveniment și-a anunțat prezența și prefectul de Alba, Gheorghe Feneșer, unul dintre oamenii care în decursul timpului a sprijinit și ajutat Casa de tip familial de la Vingard.

Cei doi frați care vor fi încreștinați, o fetiță în vârstă de 3 ani și un băiețel în vârstă 5 ani, fac parte dintr-o familie numeroasă având alți 7 frați cu vârste între 1 și 16 ani și toți au o poveste de viață emoționantă. Fiecare dintre ei a fost preluat de sistemul de protecție al copilului imediat după Băiețelul și fetița care vor fi botezați duminică s-au aflat până în acest an în Centrul de Plasament de la Blaj și respectiv la un asistent maternal și s-au reîntâlnit în primăvară în Casa de tip familial de la Vingard, unde se mai află o soră de-a lor în vârstă de 12 ani.

Fetița va avea ca nași o familie din Vingard, Doina și Gheorghe Baciu, cei doi localnici dorind astfel să-i devină părinți spirituali. Băiatul va avea două perechi de nași, o familie din localitatea Fânaț din județul Bihor, Claudia și Ioan Boc, și o familie din Apoldu de Sus, județul Sibiu, Gabriela și Ioan Salonti.

„Este o bucurie fără margini pentru că după multe eforturi reușim să îi încreștinăm pe cei doi copii, cei mai noi membri ai familiei de la Vingard. A durat câteva luni în care am căuta-o pe mama copiilor pentru a-și da acordul pentru botez așa cum presupune legea. Duminică ei vor primi Sfânta Taină a Botezului și de acum vor avea fiecare părinți spirituali care vor încerca să îi ocrotească și să îi îndrume în viață” a spus părintele Ioan Stănilă, coordonatorul Casei de tip Familial Vingard.

Casa de tip Familial „Sfântul Andrei” Vingard a fost înființată în 1998 și a fost primul așezământ social din țară, care a folosit la înființare personalitatea juridică a parohiei, astfel Biserica fiind cea care a găsit cea mai eficientă alternativă la sistemul clasic de protecție al copilului. Această organizare a unui așezământ social a devenit sub toate aspectele, cea mai viabilă alternativă de ocrotire a copiilor în regim rezidențial. Avantajul este că în aceste așezăminte copiii dobândesc cu adevărat o familie, un tată și o mamă în persoana preotului paroh și a preotesei, care le oferă multă dragoste, atenție și sprijin.

Așezământul social de la Vingard funcționează în cadrul unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Protopopiatul Sebeș, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Județean Alba prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba.

Comentarii Facebook


Știri recente