Tabere de creație și de cateheză în Ardeal

În Eparhia Oradiei s-a desfășurat cea de-a șasea ediție a taberei de creație religioasă intitulată „Împreună să ne cunoaștem tradiția și valorile creștine”, informează „Ziarul Lumina”.

Alte tabere au avut loc la Centrul de instruire culturală și tehnico-aplicativă de la Muncelu Mic, precum și la schitul Măgureni din Munții Orăștiei, județul Hunedoara.

Ca în fiecare an, tabăra organizată de Eparhia Oradiei, prin Fundația „Ioan și Veturia Candrea”, printr-un proiect finanțat de episcopie și Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Patrimoniului Cultural Național Bihor, a fost găzduită de Mănăstirea Izbuc și Schitul Poiana Florilor, dependent de Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea.

Prima serie a taberei, desfășurată la Mănăstirea Izbuc, în perioada 1-6 iulie, a reunit 35 de elevi din ciclul gimnazial de la diferite școli din Oradea și din județul Bihor, selectați în funcție de rezultatele deosebite la învățătură și purtare, de premiile obținute la Olimpiada de religie, etapele județeană și națională și, nu în ultimul rând, de situația socială și economică a familiilor din care provin copiii. Următoarele două serii ale taberei s-au desfășurat în paralel, în perioada 8-13 iulie, când 32 de elevi de gimnaziu au petrecut zile frumoase la Schitul Poiana Florilor, iar alți 30 de elevi de liceu s-au întâlnit pentru creație și recreație la Mănăstirea Izbuc.

Scopul taberei a fost acela de a le oferi copiilor și tinerilor o alternativă creștină, viabilă și educativă, de petrecere a timpului liber. Copiii implicați în proiect au petrecut zile extrem de frumoase, bucurându-se de frumusețile naturii, de binecuvântarea slujbelor religioase, de binefacerile drumețiilor sau ale activităților sportive.

Cursuri de pictură pe sticlă

O componentă importantă a taberei a fost reprezentată de cursurile de pictură pe sticlă, la care toți copiii au participat, la sfârșitul perioadei de tabără fiecare participant reușind să finalizeze cel puțin o icoană, produsele muncii lor urmând a fi expuse într-o expoziție ce va fi vernisată imediat după începerea anului școlar 2013-2014.

În acest demers, elevii au fost sprijiniți de inimoșii profesori bihoreni, precum pr. Pavel Bența, Marius Șchiop, Florina Iepure și Liliana Irimeș, care, an de an, pe bază de voluntariat, participă cu multă dăruire la taberele de creație.

De asemenea, zilnic, copiii au participat în mod activ la Sfânta Liturghie și la slujba de seară, îmbogățindu-se spiritual din frumusețea slujbelor Bisericii dreptmăritoare, la cateheze care au avut teme variate, menite să răspundă nevoilor duhovnicești ale copiilor.

Din programul taberei n-au lipsit drumețiile, concursurile pe teme de cunoștințe religioase, vizionările de documentare religioase și filme cu mesaj creștin sau întrecerile sportive, cu farmecul și veselia specifice.

Generozitatea gazdelor taberei, obștile monahale de la Mănăstirea Izbuc și Schitul Poiana Florilor, a contribuit din plin la reușita proiectului. Copiii s-au simțit foarte bine, au legat prietenii, au descoperit aptitudini, au conștientizat că timpul liber poate fi petrecut frumos și echilibrat, plăcut și eficient, în același timp, interesant și constructiv, creativ și recreativ totodată, într-o manieră cu adevărat folositoare și ziditoare.

Activități la centrul de la Muncelul Mic

Pentru toată perioada verii, s-a redeschis Centrul de instruire culturală și tehnico-aplicativă – Tabăra de vară de la Muncelu Mic. Centrul găzduiește câteva serii de copii care își vor petrece aici vacanța și se vor bucura de toate facilitățile puse la dispoziție de către reprezentanții sectorului Social-Filantropic al Episcopiei Devei și Hunedoarei, care deține tabăra.

Prima serie de copii care și-au petrecut vacanța aici a avut parte, pe lângă activitățile recreative, de o excursie, prilej cu care au vizitat Fabrica de ciment de la Chișcădaga, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, precum și Moara și o fabrică de panificație din Deva.

Excursia educativă s-a încheiat la Aerodromul din Săulești, unde copiii au avut parte de o demonstrație de aeromodele și au putut vedea planoare și avioane, învățând câteva din tainele zborului.

Tabără de copii la schitul Măgureni

La schitul Măgureni din Munții Orăștiei, s-a organizat o tabără de 30 copii, cu vârste între 12 și 16 ani. Maicile, împreună cu părintele Nectarie, duhovnicul schitului, s-au alăturat copiilor timp de șase zile, din dorința de a imprima celor prezenți câte ceva din atmosfera mănăstirească a duhului de rugăciune. Copiii au fost prezenți la slujbe, au ascultat cuvintele de folos rostite cu dragoste de duhovnicul locului și au participat și la activitățile specifice sezonului, precum grădinăritul, culesul afinelor, adunatul fânului.

Copiii au mers în drumeție pe vârful Godeanu, au participat la jocuri, la un concurs care s-a încheiat cu premii și diplome, la diferite activități recreative, iar la final totul s-a terminat cu nelipsitul foc de tabără. În ultima zi de tabără, s-au bucurat cu toții de prezența, în mijlocul, lor a exarhului Visarion Neag care s-a bucurat de atmosfera de voioșie specifică taberei.

Comentarii Facebook


Știri recente