Tabăra studențească Părintele Teofil Părăian

Studenții sunt așteptați să participe timp de o săptămână la Tabăra națională „Părintele Teofil Părăian”, organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filialele Timișoara, Oradea și Craiova, alături de Liga Studenților din Timișoara, Oradea și Cluj și Organizația Tinerilor din Sibiu.

Cea de a II-a etapă a taberei naționale studențești „Părintele Teofil Părăian” are loc în perioada 17-26 septembrie la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” – metocul Mănăstirii Oașa din localitatea Găbud, județul Alba, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Prima etapă a taberei, desfășurată între 19 și 28 iulie la Mănăstirea Oașa, a fost dedicată moștenirii spirituale a părintelui Constantin Galeriu. Astfel, simpozionul național cu tema „Părintele Galeriu astăzi”, găzduit de tabără, a reunit o serie de personalități marcante ale culturii laice și duhovnicești, care au susținut conferințe și evocări ale marelui duhovnic și orator.

Tabăra de la metocul Mănăstirii Oașa este o activitate organizată de tineri pentru tineri, în cadrul oferit de mănăstire. Aceasta l-a avut în centru, timp de 14 ani, pe Părintele Teofil, un bătrân tânăr care, prin cuvântările, întâlnirile cu tinerii și răspunsurile la întrebările lor, le dăruia celor tineri din principiile și experiența lui de viață, conform reprezentanților ASCOR. Tradiția taberelor studențești este dusă mai departe acum de părinții de la Mănăstirea Oașa, ucenici ai Părintelui Teofil.

Slujbe, dezbateri și muzică psaltică

Tabăra din această toamnă îi va avea ca invitați pe Virgiliu Gheorghe, biofizician, și pe conf. dr. Adrian Lemeni de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București, care vor susține mai multe prelegeri abordând teme referitoare la „Provocările lumii de azi: media și identitate, dependențe, identitate de gen, sexualitate și familie, păstrarea valorilor ortodoxe românești”.

Programul taberei presupune participarea la slujbe, conferințe și discuții, vizionarea de filme documentare religioase și culturale, repetiții de muzică psaltică și cântece patriotice pentru sărbătoarea hramului și integrarea tinerilor în viața de obște prin participarea la treburile zilnice din mănăstire. Tabăra va culmina cu hramul mănăstirii, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, sărbătorit în data de 26 septembrie, când tinerii vor participa la slujbă, îmbrăcați în straie tradiționale. Tinerii sunt așteptați să se înscrie până pe 12 septembrie, iar participarea în tabără este gratuită.

Comentarii Facebook


Știri recente