Tabără studențească de vară, în satul Dăbâca

În Postul Adormirii Maicii Domnului, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Cluj-Napoca, organizează, în perioada 4-14 august 2014, o tabără studențească de vară în satul Dăbâca, din apropierea Clujului, informează radiorenasterea.ro.

Vicepreședintelui ASCOR Cluj, Oana Băilă, a declarat că participă în jur de 150 de studenți care pe parcursul celor 10 zile de tabără vor lua parte la un program duhovnicesc cu slujbe religioase și discuții duhovnicești cu pr. Ciprian Negreanu, duhovnicul tinerilor din ASCOR, dar și multe ateliere practice, în care vor învăța tehnici de supraviețuire, să restaureze costume tradiționale vechi sau echitație. Vor avea loc și drumeții sau excursii prin zonele din împrejurimi, dar și jocuri și activități în aer liber.

Tot în luna august tinerii din județele Cluj și Bistrița-Năsăud pot participa la tabăra de vară organizată de Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj, la Mănăstirea Strâmba, din județul Sălaj. Tabăra ce are ca temă „Viața în închisorile comuniste din România” va avea loc în perioada 25-29 august. Sunt disponibile aproximativ 40 de locuri pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 ani. Taxa de participare este de 125 lei, iar informații suplimentare se pot obține de la coordonatorul activităților de tineret al Arhiepiscopiei Clujului, Radu Copil.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…