Tabără pentru copii cu dizabilității din Arhiepiscopia Târgoviștei

Cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopia Târgoviștei a oferit unui număr de 15 tineri, cu dizabilități fizice și psihice, din cadrul Centrului de Servicii Comunitare Sf. Andrei – Gura Ocniței, alături de cei trei însoțitori ai lor, o tabără pe litoral, la Constanța, în perioada 26 august – 1 septembrie a.c.

Această acțiune face parte din strategia generală a Eparhiei noastre de colaborare și susținere a instituțiilor de asistență socială și protecția copilului din jud. Dâmbovița, iar această tabără a devenit deja o tradiție, căci, an de an, ea este oferită copiilor și tinerilor din diferite centre de ocrotire socială, potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.


Știri recente

Săptămâna în imagini: 10 – 16 august 2026

O nouă retrospectivă în imagini a săptămânii trecute din viața Bisericii Ortodoxe: pelerinajul de la Nicula, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, proclamarea canonizării Sfintelor Cuvioase de la Văratec și a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, precum și…