Tabăra din Pridvorul Satului într-o parohie ialomițeană: Povești cu Adriana Ene, sport și un atelier foto

Peste 200 de copii și tineri cu vârste între 6 și 25 de ani au participat la Tabăra din Pridvorul Satului organizată la Parohia Săveni din județul Ialomița în perioada 23-26 iulie 2023.

În cadrul taberei, au avut loc diverse activități: discuția „Comunică & Întreabă Preotul”, atelier de prim ajutor, atelier de dans & karaoke, ateliere handmade, ateliere tematice precum și un training foto susținut de fotograful Silviu Fășie.

Invitatul special al taberei a fost Adriana Ene, realizatoarea emisiunii Bucuria Poveștilor de la Radio Trinitas și Trinitas TV, care a impresionat prin modul de expunere ludic și firul narativ captivant, introducând participanții într-o lume de poveste.

Copiii au luat parte și la competiții ca „Jocurile olimpice”, „Jocul cuvintelor”, „Vânătoarea de comori”, tir cu arcul, întreceri sportive de tip traseu cu obstacole și multe altele.

Tabăra s-a încheiat cu oficierea Sfintei Liturghii, ocazie cu care participanții la tabără s-au putut împărtăși. Voluntarii și participanții au primit diplome de participare și au vizionat împreună filmul taberei.

Tabăra din Pridvorul Satului de la Parohia Săveni, jud. Ialomița, s-a desfășurat în perioada 23-26 iulie 2023. Foto: Facebook / ATOR Săveni

Ediția din acest an a Taberei din Pridvorul Satului de la Săveni, județul Ialomița, a ajuns la a treia ediție. A fost organizată de Asociația „Tineretul Ortodox Român” (ATOR) – Filiala Săveni, Ialomița, în colaborare cu Școala Gimnazială Săveni, Primăria Săveni și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Ialomița.


Tabăra din Pridvorul Satului este un concept care a apărut inițial în Arhiepiscopia Iașilor: a duce tabăra acasă la copiii care nu-și permit să călătorească în vacanța de vară. Asociații de tineret, parohii și autorități locale se implică pentru a le oferi copiilor fără posibilități materiale din mediul rural o vacanță la ei acasă.

Un sondaj creat de Fundația World Vision arată că în România doar 12% dintre copii ajung în copilăria lor într-o tabără.

Foto credit: Silviu Fășie via Facebook / ATOR Săveni

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…