Tabăra din pridvorul satului în parohia Stânca-Roznovanu

În perioada 15-20 iulie 2013, în parohia Stânca-Roznovanu, Protopopiatul Iași 1, județul Iași, a avut loc „Tabăra din pridvorul satului”, organizată prin Departamentul de Tabere din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, informează „Ziarul Lumina”.

Copiii din parohia Stânca-Roznovanu, Protopopiatul Iași 1, au participat, timp de câteva zile, la „Tabăra din pridvorul satului”. Acest proiect s-a desfășurat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prin Sectorul de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor. Coordonatorul taberei de la Stânca-Roznovanu, la care s-au înscris 54 de copii, a fost Cosmin Brânză. După cum ne-a relatat pr. paroh Adrian Miron, proiectul „Tabăra din pridvorul satului” are drept scop inițierea unor activități (jocuri, cântece, dans, realizarea de felicitări în tehnica quilling, drumeții, vânătoarea de comori, tir cu arcul, volei s.a.) pentru a apropia și mai mult micii creștini alături de Biserică, de rugăciune și de valorile Ortodoxiei. „În fiecare zi a avut loc rugăciunea de dimineață și cea de seară în Paraclisul «Sfânta Parascheva» al parohiei noastre. O parte din activitățile taberei s-au derulat la școala din sat, spațiile necesare fiind puse la dispoziție prin purtarea de grijă a domnului Daniel Crețu, primarul comunei Sculeni. În ultima seară, copiii au prezentat părinților lor rodul activităților desfășurate pe parcursul unei săptămâni”, a spus pr. paroh Adrian Miron. Sâmbătă, 20 iulie 2013, beneficiarii taberei, alături de părinții lor, au participat la Sfânta Liturghie în cadrul căreia au primit Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. În continuarea slujbei a avut loc festivitatea de premiere a copiilor. Programul s-a încheiat cu un foc de tabără și cu rostirea rugăciunilor de seară. „Tabăra din pridvorul satului” a arătat încă o dată faptul că Biserica noastră oferă posibilitatea copiilor ce provin din familii sărace să se bucure de jocurile copilăriei și de entuziasmul atmosferei de tabără. Amintim că parohia Stânca-Roznovanu este una misionară. În prezent, se derulează lucrări de construcție la noua biserică parohială.

Comentarii Facebook


Știri recente