Tabăra de vară NICOLAUS, la Parohia Sfântul Nicolae – Satu Nou, Belcești

La Parohia „Sfântul Nicolae” – Satu Nou, Belcești, a fost organizată în perioada 22-24 august 2014, „Tabăra de vară NICOLAUS”, având ca temă „Tinerii și Mărturisirea” (după modelul Nemțișor). La manifestare au participat aproximativ 80 de tineri, atât enoriași, cât și din parohiile Munteni, Ciorăni și Tansa din Belcești, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Organizator al evenimentului de la Belcești a fost Asociația cultural-filantropică „NICOLAUS” a Parohiei „Sfântul Nicolae” – Satu Nou, Belcești, în parteneriat cu parohiile menționate, cu Școala Satu Nou și Primăria Belcești. Despre programul detaliat al celor 3 zile de tabără ne-a oferit detalii părintele Andrei Florariu de la parohia „Sfântul Nicolae” – Satu Nou, Belcești: „Ziua de vineri, 22 august, a debutat cu o rugăciune în biserica parohială, succedată de un cuvânt de bun-venit și un cuvânt de deschidere a taberei „Tinerii și Mărturisirea”, prezentându-se exemple cum pot fi tinerii de astăzi mărturisitori. După momentul prezentării temei, tinerii au fost repartizați pe 5 grupe, unde moderatorii (voluntari în cadrul Asociației Nicolaus și participanți la Nemțișor în anii precedenți) au inițiat un joc de cunoaștere și de socializare. După masă, care a avut loc la Centrul social al parohiei „Sfântul Nicolae” – Satu Nou, Belcești, tinerii au fost împărțiți în 4 ateliere de activitate: Atelierul „Întrebăm preotul”, Atelierul muzică folk, Atelierul dansuri populare și Atelierul hand made. În după-amiaza zilei de vineri ne-am deplasat la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Ciorăni, Belcești, unde am participat la o prezentare Pro Vita realizată de pr. Alexandru Burac de la Parohia Mitoc, protopopiatul Hârlău. După prezentare, membri ai grupului folk „Mira Lichiei” din cadrul Asociației Nicolaus au interpretat împreună cu tinerii prezenți la tabară câteva cântece folk.

Ziua de sâmbătă a debutat cu o drumeție în Parohia Munteni, pe drum tinerii purtând în mâini stindardul cu ocrotitorul taberei – Sfântul Nicolae, drapelul și toaca, trecătorii fiind plăcut surprinși de bătutul toacei și de voiciunea tinerilor. La Munteni am mers la biserică, am făcut o rugăciune de dimineață, după care s-au realizat, pe un imaș din apropiere, activități sportive și recreative. În jurul prânzului ne-am întors spre Parohia Satu Nou, unde s-a luat masa de prânz. După acest moment, am participat cu toții la un Curs de prim ajutor susținut de Anca Matei, medic rezident în cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași. În continuare, am mers în gospodăria unui enoriaș pentru ca tinerii să-și formeze o idee despre ceea se este un atelier de tâmplărie, un atelier de făcut bolțari și tuburi pentru poduri, iar după-amiază ne-am deplasat cu toții la o pădure din apropiere unde am făcut un picnic și am jucat diverse jocuri, dar am și asistat la un curs de supraviețuire în natură. Spre seară, am urmărit o proiecție de film în aer liber.

Ziua a treia a taberei, duminică, 24 august, a fost aleasă ca fiind sărbătoarea portului popular, în care tinerii și credincioșii din parohie au îmbrăcat costumul popular la Sfânta Liturghie. În după-amiaza zilei a avut loc un colocviu intitulat „Viața, faptele și martiriul Sfinților Martiri Brîncoveni”, la care au participat tinerii înscriși la tabără și credincioși din parohie. Invitați au fost pr. Constantin Proca de la Parohia Liteni, Belcești, și profesorul de istorie Gheorghe Enache, fiu al satului. După colocviu, într-un cadru popular, s-a realizat o șezătoare populară românească (partener fiindu-ne Școala), prezentându-ni-se portul popular din ținutul Belceștiului, de către învățătorul Ștefan Cojocaru. Șezătoarea a fost coordonată de prof. Valentina Marinceanu și prof. Frăsina Balmuș. Programul a continuat cu cântece și dansuri populare autentice, realizate de tinerii prezenți la tabără și de către alți tineri belceșteni invitați. Alte activități din cadrul taberei au fost învățarea bătutului toacei și diverse jocuri antrenante”.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…