Tabăra de vară a Centrului de tineret „Sfânta Varvara” – Moldova Nouă

Zilele acestea membrii Centrului de tineret Sfânta Varvara din Moldova Nouă au participat la o Tabără de vară pe cheile Nerei, a precizat Darius Herea.

Pe tot parcursul taberei, tinerii au fost coordonați de părintele paroh Ion Nedelcu și au avut parte de un program de rugăciune dimineața și seara, o  drumeție spre Lacul Ochiul Bei și Cascada Beușnița, momente frumoase de recreere, competiții sportive și foarte multă voie bună.

Cazarea a avut loc la Cabana Valea bei, într-o zonă mirifică, situată în Rezervația Ochiul Bei, din cadrul parcului Național Cheile Nerei-Beușnița. Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița se bucură de o extraordinară bogăție floristică, un peisaj de o diversitate și unicitate aparte, precum și de starea de sălbăticie păstrată datorită accesului dificil în zonă.

Tinerii au nevoie de oameni care trăiesc învăţătura pe care o propovăduiesc şi aşteaptă să vadă preoţi care înţeleg viaţa aşa cum este ea,  a mărturisit părintele Ion Nedelcu.

Prin intermediul acestei tabere tinerii au putut fi alături de preotul lor şi în alte împrejurări decât cele liturgice, acest lucru favorizând relaţia dintre preot şi tineri.

Comentarii Facebook


Știri recente