Tabără de creaţie religioasă la mănăstirea argeşeană Văleni

La Mănăstirea Văleni din judeţul Argeş a avut loc recent ediţia a doua a  Taberei Județene de Creație Religioasă, țesut-cusut Mâini dibace, informează site-ul oficial al Eparhiei. La eveniment au participat copii din centrele catehetice ale Protoieriei Curtea de Argeș de la Școala Gimnazială Regina Maria, Școala Gimnazială Sfântul Apostol Andrei, Școala Gimnazială Armand Călinescu, Liceul Forestier, Colegiul Național Vlaicu Vodă din Curtea de Argeș, Școala Gimnazială nr. 1 Corbeni și Școala Gimnazială nr. 1 Valea Danului.

În mijlocul elevilor a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care i-a binecuvântat, le-a admirat priceperea și le-a dăruit câte o carte de rugăciuni.

Copiii au cusut semne de carte cu motive populare tradiționale, iar doamna profesor Emilia Mihaela Dumitrescu le-a explicat semnificația, însemnătatea și valoarea simbolurilor de pe cusăturile populare românești. Pe lângă jocurile recreative și educative, tinerii au participat la sfintele slujbe, au vizitat muzeul, biblioteca și atelierul de croitorie din incinta mănăstirii. Tabăra s-a încheiat cu o seară artistică și un foc de tabără, unde copii au interpretat poezii și cântece religioase, iar la plecare au primit daruri din partea mănăstirii.

Proiectul a fost coordonat de părintele Dan Obrocea, consilier învățământ și activități cu tineretul și de părintele Vasile Ilina, coordonatorul Biroului de Cateheză din Protoieria Curtea de Argeș.

 

Comentarii Facebook


Știri recente