Tabăra de creație Dăruind vei dobândi, la Parohia Filioara din Târgu Neamț

În perioada 28 iulie – 8 august 2013, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din parohia Filioara, Protopopiatul Târgu Neamț, a avut loc, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în cea de-a XI-a ediție a Taberei de creație „Dăruind vei dobândi”, ce a reunit peste 100 de copii din lași, Focșani, Târgu Neamț, Vânători, Filioara, Văratec, Agapia, Ghindăoani și Bălțătești. Pe lângă atelierele de lucru desfășurate, participanții au avut ocazia să participe și la marile sărbători ale sfinților nemțeni, luând parte la Sfintele Liturghii arhierești oficiate la biserica seminarului de la Mănăstirea Neamț, la Mănăstirea Ceahlău și la Mănăstirea Sihăstria, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Asociația Social Umanitară „Sfântul Ioan de la Neamț” a parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Filioara, în colaborare cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) – filiala Iași, a organizat, în perioada 28 iulie-8 august 2013, cea de-a XI-a ediție a Taberei de creație „Dăruind vei dobândi”, la care au participat peste 100 de copii din mai multe localități ale Arhiepiscopiei Iașilor. Ediția din acest an a taberei a fost una aparte, atât prin numărul mare de participanți, cât și prin activitățile desfășurate.

„Noi eram pregătiți pentru 40-50 de copii, dar anul acesta au venit de trei ori mai mulți, adunându-se între 100-120 de copii zilnic. Aceștia au desfășurat activități diverse pentru formare de deprinderi și aptitudini, au învățat și au cântat cântece religioase și au dansat jocuri populare românești. S-au organizat patru ateliere de lucru: sculptură, pictură pe sticlă, împletituri și concurs de toacă, cu cântece. Copiii au fost foarte bucuroși, au intrat în comuniune unii cu alții, s-au format noi prietenii și au fost reînnodate cele vechi”, a declarat părintele Dumitru Irina, paroh la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Filioara, organizator și gazdă a Taberei de creație „Dăruind vei dobândi”.

Invitați, ateliere de creație, dar și rugăciuni în comun, cuprinse în programul taberei

Despre programul taberei ne-a oferit mai multe detalii Andrei Irina, coordonator al taberei și masterand în anul I la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași: „Programul a început în fiecare zi la ora 9:00 dimineața. La ora 13:00, luam masa împreună cu toți copii. După masă, în fiecare zi, am avut câte un invitat: părintele protosinghel Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociații de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, dr. Mihaela Antohi din Târgu Neamț, Nicoleta Armanu, profesor de engleză la Facultatea de Informatică Iași, și Ioana Cojocaru, profesor psihopedagog. Prof. Nicoleta Armanu a discutat despre modele, pe cine trebuie să urmăm ca să devenim oameni mai buni, subliniind că, indiferent de ce meserie alegem să practicăm, ne putem sfinți în lume. Doamna doctor Mihaela Antohi a vorbit despre alimentația sănătoasă și a transmis copiilor cât de important este consumul de legume și fructe, atenționând faptul că multe alimente din comerț conțin E-uri dăunătoare sănătății. Părintele Nicodim Petre le-a vorbit copiilor despre importanța curajului hristic în viața noastră, despre importanța trăirii unei vieți curate, precum și despre căsătorie, spovedanie și împărtășanie. De asemenea, copiii au participat la ateliere de sculptură, muzică, pictură și împletire, coordonați de către tinerii ASCOR. Pe la ora 16:00, în fiecare zi, s-a citit un acatist în Biserica «Sfinții Apostoli Petru și Pavel», la care au participat toți copiii. Seara s-au vizionat filmele «Dă mai departe», «Binecuvântată, fii închisoare» și «Patch Adams». Duminică, 4 august, toți copiii participanți la tabără s-au spovedit și s-au împărtășit cu Sfintele Taine”.

De asemenea, Florin Flavian Croitoru, coordonator Omnia-Fides la ASCOR Iași și student în anul al II-lea la Facultatea de Matematică, ne-a spus câteva cuvinte despre sentimentele cu care părăsește tabăra, cât și despre lucrurile pe care le-a învățat, atât el, cât și copiii, în perioada desfășurării ei: „Sunt multe lucruri pe care le-am învățat în tabără; în primul rând că atunci când îl lași pe Dumnezeu să facă voia Lui într-un astfel de eveniment, se întâmplă lucruri minunate, atât cu tine, cât și cu cei din jurul tău. În al doilea rând, am învățat că atunci când te încăpățânezi cu tot dinadinsul și îți faci voia, lucrurile nu ies așa cum te așteptai, iar ceilalți de lângă tine nu se bucură atât de mult. Am avut de învățat multe și de la copii: ne-au fost model de cumințenie, de curăție a gândurilor și de sinceritate. De asemenea, prin jocurile pe care le-am făcut, am urmărit să-i facem pe copii să realizeze momentele în care sunt egoiști și să lupte cu starea aceasta de răutate pe care, din păcate, o avem cu toții în noi. Am insistat asupra iubirii aproapelui și am încercat să-i motivăm pe copii sa facă în fiecare zi câte o faptă bună pe care să ne-o povestească a doua zi, iar ei au luat în serios acest lucru”.

Tabăra „Dăruind vei dobândi” organizată la parohia Filioara a presupus și acțiuni umanitare, cum ar fi vizitarea și consultarea a peste 186 de case și a 267 de persoane, cele mai multe dintre ele singure și bolnave, din Agapia, Vânători, Ghindăoani, Târgu Neamț. „Ediția din acest an și-a atins scopul, deoarece traiul în credința creștin-ortodoxă, portul românesc și sacralizarea vieții s-au făcut simțite în toate activitățile desfășurate de noi. Sperăm ca toți copii să aibă o amintire plăcută și să ne viziteze și în anii următori. Mulțumim și Consiliului Județean pentru ajutorul acordat în organizarea acestei tabere. Pace și bucurie!”, a adăugat pr. Dumitru Irina.

La sfârșitul taberei, lucrările copiilor participanți au fost premiate cu cadouri și diplome, iar între între 5 și 8 august, de sărbătorile sfinților nemțeni, tinerii au luat parte la Sfintele Liturghii arhierești oficiate de către IPS Mitropolit Teofan și de alți ierarhi la biserica seminarului de la Mănăstirea Neamț, la Mănăstirea Ceahlău și la Mănăstirea Sihăstria.

Impresii de la participanții taberei

„Cel mai mult ne-a plăcut munca pe care am depus-o pe teren. Am mers prin Ghindăoani, Vânători, Agapia, Văratec, Târgu Neamț, am mers din casă în casă, pe la bătrâni. Am discutat cu ei, le-am luat tensiunea, i-am întrebat despre starea de sănătate, le-am luat pulsul. În măsura în care am fost noi capabili, am încercat să-i ajutăm.” – Ioana Neagu, studentă la Facultatea de Medicină din Iași

„Cel mai mult m-a impresionat în această tabără faptul că am cunoscut o bătrânică, care avea 93 de ani. Era lucidă, lucru rar întâlnit în ziua de astăzi la tineri, dar mai ales la cei bătrâni. Aceasta ne-a învățat că fără credință în Dumnezeu nu ar fi ajuns la această vârstă, având o stare de sănătate bună. A avut multe greutăți în viață, dar pe toate le-a depășit având credință. Și în cazul acestei bătrâne, dar și atunci când făceam recomandări și altor suferinzi că fără iubirea lui Hristos nu se pot vindeca, simțeam că îmi sporește și mie credința. Încercând să-i întăresc pe ei în credință, de fapt mă întăream și pe mine! Acest lucru mi s-a părut formidabil. Am trăit real sintagma «Dăruind vei dobândi».” – Iulia Popescu, studentă la Facultatea de Medicină din Iași.

Comentarii Facebook


Știri recente