Tabără creștină la Schitul Veșmântul Maicii Domnului – Tămand, Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, sub îndrumarea Sectorului social al arhiepiscopiei, coordonat de pr. consilier Mircea Constantin Bupte, și cu sprijinul Asociației Filantropia Arad, în perioada 5 august – 13 septembrie 2013, la Schitul „Veșmântul Maicii Domnului” – Tămand, în Protopopiatul Ineu, se vor desfășura tabere creștine social-caritative pentru copii, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Activitatea are ca scop cunoașterea și însușirea de către participanți a valorilor credinței ortodoxe printr-o altfel de abordare, care va da posibilitatea copiilor să-și exprime liber sentimentele și curiozitățile specifice vârstei.

Primii beneficiari care s-au bucurat de această tabără gratuită în zilele de 5- 9 august au fost 18 copii din Parohia Moțiori, Protopopiatul Ineu, conduși de preotul paroh Ciprian Petru Sălăvăstru. Preotul Moise Nica, protopopul Ineului, și monahia Andreea Netrepeiu, stareța schitului, împreună cu ostenitorii s-au îngrijit în permanență de toate cele necesare. Asistența medicală pe toată perioada a fost asigurată de asistenta Cornelia Henț din Arad.

Activitățile religios-educative au fost coordonate de pr. Ciprian Sălăvăstru, împreună cu profesoara de religie Ramona Ghițulescu, din Ploiești. Copiii au participat la diferite jocuri de cunoaștere, educative și cu caracter religios-moral, precum și la activități de relaxare.

Din programul fiecărei zile nu au lipsit rugăciunile. Astfel, copiii au participat activ la rânduiala liturgică a schitului, dând răspunsurile la strană. De asemenea, copiii s-au îngrijit și de curățirea spirituală, primind Sfânta Taină a Spovedaniei și a Împărtășaniei. Pe parcursul săptămânii, copiii s-au îndeletnicit cu confecționarea de icoane litografiate, acestea fiind sfințite în ultima zi și luate ca binecuvântare pentru casele și familiile din care provin. Un moment deosebit pentru copii a fost participarea la focul de tabără, în jurul căruia au cântat pricesne, cântece patriotice și tradiționale românești.

Participanții au plecat cu dorința de a mai reveni în acest loc feeric și binecuvântat de Dumnezeu. La întoarcere au poposit în biserica monument istoric „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Ineu, datând din anul 1867, unde pr. paroh Cristian Ardelean le-a prezentat lăcașul de cult din punct de vedere istoric, dar și duhovnicesc.

Comentarii Facebook


Știri recente