Sufletul se vindecă atunci când ești în preajma copiilor: S-a încheiat tabăra de vară de la Schitul Salaș

O nouă ediție a Taberei de vară „Mai aproape de cer” s-a desfășurat la Schitul „Sfântul Ilie” Salaș al Mănăstirii Putna în perioada 22-23 iulie 2023.

Au participat 170 de copii din satele învecinate, împărțiți, în funcție de vârstă, în patru grupe, fiecare ocrotită de câte un sfânt.

Jocurile în aer liber au fost îmbinate cu rugăciunea și liturghia. Copiii au organizat un mini-campionat de fotbal, au participat la ateliere de creație și au luat lecții de dans.

Mult așteptată a fost întâlnirea cu Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, și cu prof. Daniela Ceredeev, inspector de Religie pentru județul Suceava, cărora participanții la tabăra de zi le-au dăruit flori din grădina proprie.

Serbarea care a încununat activitățile s-a numit „Astăzi, am atins Cerul” și a avut loc în fața altarului de vară, unde copiii și voluntarii au prezentat momente artistice, pentru care au primit aplauzele și aprecierile tuturor. Întâlnirea s-a încheiat cu un foc de tabără.

„Tabăra a avut un frumos impact și asupra organizatorilor, reușind să ne umple sufletele de fericire și nădejde”, a declarat prof. Vasile Schipor de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, județul Suceava. Profesorul a coordonat tabăra ajutat de opt voluntari.

„Am venit cu gândul de a le fi îndrumător, de a le împărtăși măcar o fărâmă din frumusețea vieții alături de Hristos, însă acești copii, din ai căror ochi scăpăra lumină, mi-au fost ei mie îndrumători și mi-au sădit o bucurie sfântă în cămara inimii”, a declarat Sergiu-Mihai Chelba, unul dintre voluntari.

Maria Bodale, voluntar, a fost impresionată cel mai mult de atelierul „Eu și aproapele meu”, la care o participantă în vârstă de numai șase ani i-a spus: „Nu contează dacă avem haine noi sau vechi, contează că avem mâini, picioare”.


„Înainte de a porni către Salaș, cu o zi înainte de tabără, am citit cuvintele scriitorului rus Feodor Dostoievski: «Sufletul se vindecă atunci când ești în preajma copiilor». Acum pot spune din toată inima că tabăra de vară «Mai aproape de Cer» a fost VINDECARE pentru sufletul meu”, a declarat Maria Bodale.


Tabăra de vară „Mai aproape de cer” a ajuns în acest an la a treia ediție și a fost organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Foto credit: Facebook / Mănăstirea Putna

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente