Suceava: Deținuții din închisorile comuniste au fost pomeniți la biserica edificată lângă un fost loc de detenție

Deținuții politici anticomuniști au fost pomeniți joi la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Suceava, cunoscută și sub denumirea de Biserica Martirilor „In Memoriam”.

Biserica a fost construită în perioada 1996-2004 în spatele Palatului de Justiţie din Suceava, clădire în care, între anii 1947-1956, a funcţionat o închisoare unde au fost deţinuţi şi torturați luptători anticomunişti.

Părintele Paroh Viorel Ioan Vârlan a oficiat un parastas la care au participat preoții slujitori, credincioși, foști deținuți politici și membri ai Asociației Cultul Eroilor Suceava.

Au fost depuse coroane de flori la troița de lângă Tribunal (Palatul de Justiție) și la „Turnul Unirii”, construit în memoria eroilor români care au înfăptuit Marea Unire.

„În această zi de 9 martie, ne rugăm pentru odihna sufletelor celor care au murit iubindu-și țara și poporul greu încercate, rămânând statornici în credința pe care regimul comunist a încercat să o smulgă sistematic și brutal din sufletele românilor”, au transmis organizatorii.

„Biserica îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie și pe deținuții politici anticomuniști, alături de eroii din toate timpurile și din toate locurile, deoarece s-au jertfit în lagăre şi în închisori pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român”.

Comemorarea deținuților politici anticomuniști în ziua Sfinților 40 de mucenici, 9 martie, a fost fixată de Parlamentul României prin Legea 247/5 din decembrie 2011.Biserica „In Memoriam” din Suceava are ca hram și sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, pomeniți joi, 9 martie.

Foto credit: Facebook / Biserica Martirilor „In Memoriam”

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente