Suceava: Arhiepiscopia vrea să înființeze policlinică și spital cu numele „Anastasie Crimca”

Printre prioritățile Arhiepiscopiei Sucevei în 2021 se numără proiectarea și atragerea de fonduri pentru o policlinică și un spital cu numele „Anastasie Crimca”.

Prin utilizarea acestui nume, Biserica îl omagiază pe Mitropolitul Anastasie Crimca, cel care a fost ctitorul primului spital public din Moldova (în 1619, la Suceava).

Nu este prima inițiativă de anvergură la Suceava în ceea ce privește sprijinirea activității medicale. La începutul pandemiei, pe când trăia IPS Pimen, Arhiepiscopia a strâns 100.000 de euro pentru dotarea spitalelor din județ.

De menționat este faptul că noul Arhiepiscop al Sucevei, IPS Calinic, are studii universitare de medicină. În perioada 1992 – 1995 el a frecventat, în regim privat, cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Academiei Mihăilene, reînfiinţată de profesorii G. Marderos şi E. Balaure.

Reactivarea eclesiarniței

Un alt obiectiv pe care și-l propune Arhiepiscopia în acest an este reactivarea liturgică a eclesiarniței pe care Mitropolitul Anastasie Crimca a ctitorit-o în curtea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Eclesiarnița Mitropolitului Anastasie Crimca.

Eclesiarnița sau clisiarnița era clădirea ori încăperea în care se adăposteau pe vremuri veșmintele de slujbă, în special cele de rezervă, sfeșnicele, candelele, cădelnițele, vasul cel mare de agheasmă, proviziile de untdelemn și de ceară, lumânările și aromatele.

În această clădire, uneori legată direct de biserică, așa cum este la Neamț, alteori izolată, cum este la Suceava, călugării de serviciu pregăteau cele necesare slujbelor de peste zi, curățau alămurile și argintăriile și adăposteau scoarțele covoarele și toate țesăturile și broderiile care împodobeau biserica în anumite ocazii. Tot acolo se depozitau darurile aduse de credincioși până la împărțirea lor.

Clisiarnița servea uneori și drept locuință clisiarhilor, adică grupului de călugări sau călugărițe conduși de marele clisiarh, persoane cu funcții determinate și special alese pentru a se ocupa de pregătirea slujbelor.

(Informații din volumul „Mănăstirea Moldovița”, de Ștefan Balș și Corina Nicolescu, Editura Tehnică, București, 1958, pp. 62-63).

Alte proiecte pentru 2021

  • inițierea unei biblioteci eparhiale digitalizate
  • înființarea și acreditarea unei Fundații Umanitare de Sector, precum și a 5 filiale la nivel de protopopiate
  • crearea unei hărți interactive privind activitatea misionar-pastorală și filantropică a eparhiei
  • lansarea proiectului Retrospectiva săptămânii în imagini
  • publicarea volumului omagial Seminarul Teologic – 30 de ani
  • realizarea albumului Mănăstiri din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
  • organizarea unei serii de conferințe despre marii duhovnici ai României.

Obiectivele Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au fost anunțate și dezbătute în cadrul Şedinţei anuale de lucru a Adunării Eparhiale, sâmbătă, 23 ianuarie 2021.

Vezi mai multe detalii pe site-ul oficial al Eparhiei.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei

Comentarii Facebook


Știri recente