Studenții promoției 1995 de la Facultatea de Teologie din Iași s-au reîntâlnit la trei decenii de la absolvire

Studenții promoției 1995 de la Facultatea de Teologie din Iași s-au reîntâlnit vineri la aniversarea a trei decenii de la absolvire.

Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul la Catedrala Mitropolitană din Iași.

„Promoția pe care o omagiem astăzi este prima promoție care a dat examenul de admitere aici. Pe atunci se numea Institutul Teologic, pentru că nu intrasem deja în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, și este cea de-a doua generație, după 1990, când mitropolitul de atunci, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu efort mare a reușit să reînființeze Facultatea de Teologie din Iași”, a spus Preasfințita Sa.

Episcopul vicar patriarhal a amintit că „promoția de față este cea dintâi care a dat examenul de admitere aici, în 1991, și a absolvit cursurile prin susținerea licenței în 1995”.

„Am avut prilejul și binecuvântarea de a avea profesor pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care mi-a dat binecuvântarea să particip și eu la sărbătoarea de astăzi, și care m-a îndatorat să transmit un cuvânt de felicitare și de binecuvântare părintească atât profesorilor, cât și studenților de atunci, preoților, profesorilor de religie, asistenților sociali”, a subliniat ierarhul.

Revederea a continuat în Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iași, unde a fost strigat catalogul, iar fiecare absolvent și-a prezentat realizările pe plan familial, pastoral-misionar sau academic din anii care au trecut de la terminarea facultății.

Foto credit: Doxologia / Claudiu Pântea


Știri recente