Studenți de la Universitatea din Viena au vizitat Biserica Ortodoxă Română „Sf. Ștefan cel Mare” din oraș

Biserica parohiei românești „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena a primit joi vizita unui grup de studenți din capitala Austriei, coordonați de prof. dr. Mădălina Diaconu.

Tinerii studiază diaspora românească la Institutul de Romanistică al Universității din Viena și și-au dorit să exploreze cultura românească într-un spațiu care îmbină tradiția religioasă și identitatea culturală.

Părintele Paroh Emanuel Nuțu le-a fost ghid, explicându-le rolul Bisericii în diaspora, viața românilor din Austria și modul în care spiritualitatea ortodoxă contribuie la păstrarea conștiinței identitare.

A fost un prilej de întrebări și reflecții pentru tinerii care studiază nu doar limba română, ci și contextul mai larg al diasporei românești – fie că sunt ei înșiși parte din ea, fie că vin din alte spații culturale.

Un moment aparte al vizitei a fost întâlnirea cu prof. Alexandru Nicolau, coordonatorul lucrărilor de pictură, aflate în plină desfășurare la biserica românească. Pictorul le-a prezentat studenților arta picturii bisericești și tehnicile utilizate în realizarea frescelor.

Explicațiile sale au oferit o perspectivă asupra simbolismului ortodox, a meșteșugului picturii și a modului în care imaginea se împletește cu rugăciunea.

Studenți de la Universitatea din Viena au vizitat joi, 19 iunie 2025, Biserica Ortodoxă Română „Sf. Ștefan cel Mare” din capitala Austriei. Foto: Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” Viena

Componența diversă a grupului – studenți din România, tineri crescuți în familii românești din Austria și Germania, precum și doi cursanți care învață româna ca limbă străină – a adus un plus de bogăție și deschidere în dialogul cu gazdele.

Foto credit: Facebook / Biserica Sfântul Ștefan cel Mare din Viena


Știri recente