Studente din Finlanda în practică la Orhei, în Mitropolia Basarabiei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, începând cu luna august, în cadrul mitropoliei își desfășoară stagiul de practică două studente ale Universității din Joensuu, Finlanda. Acest stagiu de practică universitară este organizat ca rezultat al încheierii unui parteneriat dintre Universitatea de Științe Aplicate „Karelia” și Asociația Umanitară „Filantropia Creștină” din Orhei, informează Ziarul Lumina.

Astfel, studentele Jaana Possi și Niina Laine petrec trei luni la Parohia „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” din orașul Orhei, Republica Moldova, unde se vor implica în activitățile Asociației „Filantropia Creștină”, ce reprezintă ramura socială a parohiei. „Acest stagiu de practică este o oportunitate care ne va permite, prin schimb de experiență, să cunoaștem mai bine activitățile sociale organizate de către ORTAID – misiunea socială a Bisericii Ortodoxe din Finlanda. De asemenea, va fi și un prilej de stabilire a unor relații de colaborare cu Biserica Ortodoxă din Finlanda. Pe lângă aceasta, parteneriatul cu Universitatea «Karelia» este și un mijloc de diversificare și de înțelegere a altor dimensiuni ale activității sociale”, ne-a explicat părintele Sergiu Aga, parohul Bisericii „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului”. Asociația Umanitară „Filantropia Creștină” a fost înființată la începutul anului 2013, preluând activitatea socială pe care Parohia „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” a derulat-o în Orhei pe parcursul ultimilor 7 ani.

Comentarii Facebook


Știri recente