Statul turc sprijină restaurarea bisericilor creștine din orașul Nigde

În zona orașului turcesc Nigde, din Podișul Anatoliei, se află multe biserici creștine de o valoare culturală inestimabilă, dar care, din cauza diminuării comunităților de creștini, sunt acum părăsite, fiind amenințate cu dispariția. Această situație pare să se schimbe odată cu vizita ministrului turismului din Turcia, Ertugrul Gunay, care a declarat că o parte din aceste biserici vor fi restaurate cu scopul de a fi redate circuitului turistic, dar și pentru a se conserva valoarea lor istorico-culturală pentru generațiile următoare, informează Agenția de știri Turkish Dikkathaber, citată de „Ziarul Lumina”.

Primele biserici care vor fi restaurate sunt cele care primează prin vechimea lor și prin valoarea artistică. Primul monument avut în vedere de autoritățile din Turcia este complexul monahal de la Kayseri-Ni, din secolul al VII-lea, săpat în întregime în muntele de calcar, și care adăpostește fresce creștine bizantine. Complexul monahal nu este complet cercetat, întrucât a fost descoperit relativ recent, în anul 1963.

Comentarii Facebook


Știri recente