Statul suedez a recunoscut Episcopia Europei de Nord

După trei ani de eforturi susținute în demersurile de reorganizare canonică și juridică, utilitatea publică și rolul pozitiv pe care îl are, în societatea suedeză, Episcopia Europei de Nord au fost recunoscute oficial de Statul suedez.

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord a încheiat, la sfârșitul anului 2010, procedura administrativă de recunoaștere de către Guvernul Suediei, obținând personalitatea juridică specifică entităților religioase, sub numărul de înregistrare 252004-3593, cu titulatura în suedeză: ‘Rumänska Ortodoxa Stiftet för Norra Europa’. Actul de recunoaștere a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord este încununarea procesului de reorganizare canonică și juridică a misiunii Bisericii Ortodoxe Române în partea de nord a Europei. Astfel, se finalizează ultima etapă a procedurii de recunoaștere juridică prevăzută în actuala legislație suedeză referitoare la libertatea religioasă și regimul cultelor.

După întronizarea Preasfințitului Episcop Macarie la Stockholm, în data de 6 iulie 2008, acesta a întreprins acțiunile necesare pentru recunoașterea de către Statul suedez a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Prin încheierea acestei proceduri, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord este recunoscută ca având o organizare statornică și o activitate benefică pentru societate.

‘În perioada următoare, vom întreprinde demersurile necesare pentru ca misiunea noastră în Suedia să fructifice avantajele ce decurg din recunoașterea organizării centrale. Subvențiile care pot fi primite de la Statul suedez, deși sunt mai mult simbolice, își aduc partea de contribuție la o mai bună organizare. Recunoașterea utilității publice și a rolului pozitiv în societate va favoriza inițierea unor proiecte comune cu autoritățile publice și cu celelalte comunități creștine din Suedia. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze această nouă etapă și să întărească lucrarea noastră spre rodnică mărturie’, a declarat pentru ‘Ziarul Lumina’, Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act de finalizarea procesului legal de acordare a personalității juridice specifice entităților religioase, în ședința de lucru din zilele de 16 – 17 februarie 2011.

„Recunoașterea calității de organizație religioasă pentru Episcopia Europei de Nord, aparținând de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, are o serie de avantaje alternative. Astfel, poate să colecteze impozitul religios de la proprii credincioși, ceea ce poate să fie un avantaj în măsura în care comunitatea se va mobiliza în acest sens. Poate să realizeze proiecte și statul suedez le poate subvenționa, dar statul suedez are o limită a subvenționărilor, acordând fonduri nu mai mult decât propria contribuție a credincioșilor noștri. Alte avantaje țin de faptul că fiind recunoscuți ca ceea ce sunt, organizație religioasă, iar nu o simplă asociație, vor putea să se implice în toate activitățile pe care statul suedez le recunoaște ca fiind specifice cultelor”, a spus părintele Ionuț Corduneanu, vicar-administrativ patriarhal, după cum informează TRINITAS TV.

Comentarii Facebook


Știri recente