Spitalul orășenesc „Sf. Filofteia” din Mizil va avea propriul lăcaș de rugăciune. Piatra de temelie pentru viitoarea biserică a fost sfințită sâmbătă.
La slujba de punere a pietrei de temelie a participat, în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Pr. Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la sectorul Administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Cu această ocazie, au fost așezate spre închinare moaștele Sfinților Efrem cel Nou, Dimitrie Izvorâtorul de Mir și Luca al Crimeei.
„Spitalul Orășenesc din Mizil este întemeiat la sfârșitul secolului 19 și deservește un număr foarte mare de locuitori din zonă, aproximativ 40.000, dar cu toate acestea nu există aici o biserică unde să se poată ruga pacienții, personalul medical, aparținătorii, cei care ar fi dorit să înalțe lui Dumnezeu rugăciuni”, a declarat Pr. Dumitru Ștefănescu pentru Trinitas TV.
„Este important să subliniem aici că a fost o inițiativă mai veche, de aproximativ 30 de ani, dar din păcate, până în acest moment, din diferite motive, nu s-a putut duce la bun sfârșit această lucrare. Lăcașul a primit două hramuri, anume Sfântul Ierarh Luca Arhiepiscopul Crimeei și, bineînțeles, Sfânta Muceniță Filofteia, care în același timp este ocrotitoarea acestui spital și a orașului Mizil și era firesc ca acest paraclis să fie închinat Sfintei Mucenițe Filofteia”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Diploma omagială „250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie, cel nou la București”, cu medalie lui Călin Mircea Laza, managerul spitalului, și reprezentanților autorităților locale.
„Am auzit de intenția de a se face această bisericuță și am demarat toate demersurile împreună cu primăria să putem să o executăm. Sigur, e foarte bine pentru cei care sunt aici, în spital și probabil și cei din zonele aferente vor intra duminica sau la slujbele din zilele de sărbători. Pentru noi e foarte bine pentru că acești pacienți care au anumite afecțiuni se vor trata inclusiv prin rugăciune”, a declarat Călin Mircea Laza, managerul spitalului.
Tot sâmbătă a fost resfințită troița din curtea spitalului.
Foto credit: Trinitas TV






