Spectacolul-eveniment „Stihuri şi cântări”

La Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti va avea loc duminică, 18 octombrie 2015, de la ora 17:00, a VI-a ediţie a spectacolului-eveniment Stihuri şi cântări,după cum ne-a mărturisitAlina Tomi, vicepreședinte A.P.O.R. – Organizația Sector 3.

Această ediție este organizată de Biserica Sfânta Ecaterina-Paraclis Universitar, prin purtarea de grijă a Părintelui Paroh Georgian Păunoiu, în colaborare cu Asociația Părinți pentru Ora de Religie-Organizația Sector 3.

Pe lângă actorii Naționalului Bucureștean, Magda Catone și Tomi Cristin și actrița Ana Calciu, vor urca pe scenă copii cu remarcabile talente muzicale, laureați ai multor festivale naționale și internaționale.

– Lucia Popa și Silișteanu Ecaterina au obținut Premiul I la Concursul Național de interpretare a muzicii românești pentru pian Brave Claviaturi;

– Grigorie Silișteanu, deși are doar 6 ani, a obținut premiul al II-lea la Festivalul Concurs Național de Interpretare Pianistică Iulia Hașdeu;

– Dan Ioan Bultoc – 11 ani, a câștigat nenumărate trofee naționale și internaționale, atât la pian cât și la canto. Numai în anul 2015 a obținut peste 12 premii. Menționăm premiul I la Festivalul Internațional de Muzică Liga campionilor.

Liana Stanciu, preşedinta A.P.O.R., și-a anunțat disponibilitatea de a veni la acest eveniment. De asemenea, au fost invitați să vizioneze acest spectacol atât conducerea Facultății de Teologie, cât șiprofesori și studenți din cadrul acestei facultăți.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…