Spectacol prepascal la Suceava

La Suceava a avut loc joi seară, 3 aprilie 2014, concertul de muzică religioasă „Postul Mare – cântări și versuri”, informează TRINITAS TV.

Evenimentul, organizat sub egida Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților la Casa de Cultură din oraș s-a bucurat de prezența unui public numeros, alături de care s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen.

Pe scenă au evoluat recitatori, corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Dosoftei” și numeroase formații aparținând școlilor gimnaziale și parohiilor din județ.

Spectacolul a devenit deja o tradiție la Suceava, fiind organizat prima oară în anul 2000.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…