Spectacol pentru vârstnicii singuri din județul Suceava

Bătrânii nevoiași din județul Suceava s-au bucurat împreună de un spectacol deosebit susținut de Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu”. Evenimentul a adus în fața vârstnicilor interpreți de muzică și dansatori.

Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava a susținut luni, 9 iunie 2014, spectacolul artistic „Alinarea suferinței prin cântec”, informează „Ziarul Lumina”.

Evenimentul s-a desfășurat în Sala „Dom Polski” din Suceava, fiind organizat de Asociația „Sfântul Ioan cel Nou”, în colaborare cu Primăria Suceava, Consiliul Local Suceava și Centrul medico-social de asistență la domiciliu a vârstnicilor. Dansurile și cântecele populare interpretate de artiștii suceveni au constituit un dar artistic pentru persoanele vârstnice aflate în grija asociației și a centrului medico-social. Printre spectatori s-au numărat bătrâni din municipiul Suceava, precum și persoane asistate de la Căminul „Sfântul Ioan cel Nou” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Amintim că Asociația „Sfântul Ioan cel Nou” are în ocrotire și consiliere spirituală 120 de persoane vârstnice singure care locuiesc în oraș sau în localitățile limitrofe. De la înființarea sa, în anul 2008, până în prezent, prin personalul aferent, se asigură o masă caldă la domiciliu în fiecare zi, precum și asistență socială, juridică, medicală, psihologică și spirituală, care se acordă la sediul Centrului din incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Bătrânii s-au bucurat în primul rând pentru că s-au văzut unii cu alții, dar și pentru frumusețea cântecului și dansului popular al Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu”. Prin intermediul acestui eveniment, organizatorii au reușit să aline prin cântec inimile celor vârstnici, care se confruntă zi de zi cu singurătatea, cu lipsurile materiale și cu neputința trupească.

Comentarii Facebook


Știri recente