Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului a găzduit în Duminica Ortodoxiei un spectacol intitulat „Icoana din sufletul copilului”. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În debutul manifestării s-a vernisat expoziția de icoane, realizate de copii din ciclul primar și gimnazial de la Școala de Muzică și Arte Plastice a Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Caransebeș.
„Micii artiști, coordonați fiind de doamna profesor Nicoleta Cozma, au pictat icoanele în cadrul unui cerc de pictură având ca tehnică generală icoana bizantină. Icoanele expuse au fost pictate în mare parte pe lemn, dar copiii și-au arătat talentul pictând și pe piatră, scoică și pânză, astfel că au ilustrat sfinți care sunt mai rari reprezentați în icoane, cum ar fi Sfânta Împărăteasă Teodora, Sfântul Diacon Laurențiu și Sfântul Ioan Damaschin” a subliniat diac. Pavel Canea, de la Episcopia Caransebeșului. De asemenea, a fost susținut un concert de cântece corale și recital de poezie de către Corul „Laudatio”, format din elevi de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” și studenți de la Secția de teologie din Caransebeș, sub bagheta părintelui profesor Gheorghe Tistu. Evenimentul s-a bucurat de prezența.
În cuvântul rostit cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Lucian a apreciat că tinerii sunt apropiaţi de Biserică: „Prin această manifestare am punctat așa cum se cuvine anul omagial al educației tineretului creștin ortodox și în Duminica Ortodoxiei, având marea bucurie să vedem că mai există tineri și copii apropiați de sfânta biserică și doritori să păstreze aprinsă candela ortodoxiei. Ne-am bucurat de asemenea că am participat la o altfel de slujbă prin cuvânt și prin cânt, deoarece elevii și studenții teologi au cinstit această zi prin cântări și poezii ale Sfinților Părinți, cum ar fi Sfântul Ioan Iacob și alți poeți creștini care ne-au introdus în atmosfera celor care au apărat dreapta credință”.
Copiii ai căror exponate au fost vernisate cu ocazia acestei manifestări au fost răsplătiți de către Preasfințitul Părinte Lucian cu icoane și alte daruri.