Spectacol de colinde organizat de copiii de la centrele educaționale din Timișoara și Făget

Copiii de la centrele educaționale „Antimis” din Timișoara și „Patriarh Miron Cristea” din Făget au organizat, vineri, 20 decembrie, un spectacol de colinde tradiționale la centrul eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Timișoarei, unde au interpretat colinde tradiționale bucurând gazdele cu glasurile lor cristaline. Copiii din cele două centre educaționale au fost primiți de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și de colaboratorii centrului Eparhial, potrivit mitropolia-banatului.ro. Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe colindători și le-a împărțit cadouri. Copiii au fost însoțiți de cordonatorii centrelor educaționale din Făget și Timișoara și de pr. Romeo Dumitrașcu, coordonatorul regional al Centrelor educaționale pe zona de Vest a României.

Centrele educaționale „Antimis” din Timișoara și „Patriarh Miron Cristea” din Făget funcționează în cadrul proiectului „Rețea interregională de centre educaționale” derulat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Episcopia Timișoarei și cofinanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. În județul Timiș funcționează patru astfel de centre educaționale în localitățile Timișoara, Deta, Făget și Sânnicolau Mare. În fiecare centru educațional sunt beneficiari câte 25 de copii din familii sărace sau aflați în risc de abandon școlar. Aceștia beneficiază zilnic de o masă caldă și o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor și meditațiilor pentru scăderea riscului de eșec școlar. De asemenea, copiii primesc și burse sociale, rechizite și materiale didactice. În cadrul centrelor, beneficiarii participă la activități de petrecere a timpului liber, de formare a deprinderilor practice și de întreținere a spațiului personal. Ei sunt încurajați să comunice în orice ocazie, să își exprime sentimentele, nemulțumirile și dorințele într-un mod constructiv, fără a-i deranja sau leza pe ceilalți, să învețe să își cunoască și să-și apere drepturile prin intermediul comunicării cu ceilalți.

Comentarii Facebook


Știri recente