Spania a găzduit Congresul Internațional Nepsis

Cea de-a III-a ediție a Congresului Internațional Nepsis, găzduită în perioada 24-25 septembrie, a adunat anul acesta la Torrejon de Ardoz, Spania, sute de români de toate vârstele, cu precădere tineri, din Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale, după cum ne informează Radio Renașterea.

Ca în fiecare an, astfel de întruniri readuc în starea românilor plecați de ani dincolo de granițe sentimentul trăirii credinței ortodoxe și a tradițiilor străbune. Invitați au fost ierarhii din mitropolie, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, alături de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Episcop-vicar Marc, pr. prof. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu și pr. arhimandrit Ignatie Trif de la Alba Iulia.

Congresul Nepsis a fost deschis sâmbătă, printr-un Te Deum, săvârșit de Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, în calitate de gazdă, în biserica „Sfântul Pantelimon” din Torrejon de Ardoz, cu participarea celorlalți ierarhi și a numeroși preoți, răspunsurile fiind date de Corul Tronos al Patriarhiei Române, care a încântat publicul în seara aceleiași zile, cu un concert de muzică psaltică, repertoriul incluzând muzică bisericească, dar și un final din folclorul românesc, atât de iubit de românii de pretutindeni.

Nepsis este numele generic al diferitelor asociații sau grupări ale tinerilor ortodocși din Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale și funcționează sub îndrumarea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale. Asociația tinerilor ortodocși Nepsis s-a constituit inițial la data de 13 noiembrie 1999, la Paris.

Cu ocazia congresului aniversar din 2009, Nepsis a devenit „Federația Fraternităților Nepsis”, o structură de coordonare a grupărilor Nepsis din mitropolie și a activităților sau evenimentelor Nepsis.

În anul 2012, Congresul Internațional Nepsis va fi găzduit la Londra, în perioada 28-29 septembrie.

Comentarii Facebook


Știri recente