Concertul caritabil care a strâns 50.000 de lei pentru achiziționarea materialelor de construcții necesare persoanelor afectate de inundații din județele Galați și Vaslui a fost organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în colaborare cu Fundația „Ana, inimă de copil” și cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Filiala Suceava în data de 5 noiembrie.
Evenimentul a reunit artiști ai muzicii populare, precum Mioara Velicu, Steliana Sima, Constantin Bahrin, Emilia Ghinescu, Fetele din Botoșani, Lucica Păltineanu, Nicolae Vieru, Dana Dăncilă, Marian Gogan și Alexandra Dan, acompaniați de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
„Este o onoare și o mare bucurie să pot aduce zâmbetul pe fețele oamenilor și, totodată, să contribui la această inițiativă atât de importantă pentru comunitatea noastră”, a mărturisit Mioara Velicu la finalul concertului.
La finalul concertului, asistenții sociali din cele cinci protopopiate au primit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Ordine Eparhiale, drept recunoștință pentru pentru implicarea în acțiunile social-filantropice ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
De asemenea, Larisa Blanari, președinte a Fundației ,,Ana, inimă de copil”, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic ordinul ,,Crucea Bucovinei” în semn de apreciere pentru activitatea socială și pentru promovarea valorilor tradiționale și culturale.