Slujire arhierească și concert coral la Catedrala din Giula – Ungaria

Duminica a V-a după Paști, a Femeii Samarinence (29 mai 2016), a fost prilej de bucurie și sărbătoare pentru credincioșii de la Catedrala Episcopală din Giula, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în locașul de cult de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi format din Părintele Teodor Marc, Consilier Economic și Parohul Catedralei, Părintele Aurel Becan, Protopop de Seghedin și Paroh la Cenadul Unguresc, Părintele Petru Pușcaș, Paroh la biserica din Giula Mică, Arhidiaconul Claudiu Condurache și Diaconul Emanuel Văduva, slujitori ai Catedralei.

La slujbă, alături de credincioșii Catedralei, au participat credincioși și turiști din România.

În cuvântul său ierarhul a vorbit despre pilda femeii samarinence care și-a schimbat viața în urma întâlnirii cu Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care îi cunoaște sufletul și greșelile, dar și posibilitățile și nevoia ei de mântuire, Care îi dăruiește apa cea vie a cuvântului și a harului Său, transformând-o în următoare și mărturisitoare a Sa, fiind cunoscută mai apoi, în istoria Bisericii noastre, sub numele de Sfânta Muceniță Fotini. Pe baza mărturiei acestei femei, mulți alți conlocuitori de-ai ei au crezut, la rândul lor, în Domnul Hristos, astfel încât cuvântul Mântuitorului a adus rod bogat în această cetate străină, după cum poate nu ne-am fi așteptat.

În cadrul slujbei a fost săvârșită și rânduiala parastasului pentru credincioasa Berke Sofia, la șase săptămâni de la trecerea sa la cele veșnice.

Un moment important, cu semnificații culturale, dar și misionare, l-a constituit concertul de muzică bisericească, cuprinzând cântări pascale și alte pricesne și cântece bisericești, oferite de Corul Pro Musica din Giula și corul elevilor de la Școala Generală Românească din oraș, ambele fiind aflate sub conducerea tânărului profesor Adrian Bughi, din Arad.

Este al doilea concert de acest fel, susținut de corul „Pro Musica” și corul elevilor de la Școala Generală din Giula, după concertul din 20 decembrie 2015.

Copiii au primit daruri din partea ierarhului, iar membrii corului și ceilalți credincioși au fost invitați, la final, la o agapă frățească.

Comentarii Facebook


Știri recente