Slujire arhierească la Săcal – Ungaria

În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, 9 februarie 2014, numită și a Vameșului și Fariseului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a efectuat o vizită pastorală la credincioșii ortodocși români din Parohia Săcal (Körösszakál), din Protopopiatul Dobrițân (Debrecen), săvârșind Sfânta Liturghie Arhierească în biserica satului, împreună cu Părintele Paroh Ionuț Teodor Negrău și cu cei doi Diaconi de la Catedrala Episcopală din Giula, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul a subliniat importanța postului, a rugăciunii și a smereniei în viața credincioșilor, în special în această perioadă din timpul Anului Bisericesc, cea a Triodului, pe care o inaugurează Duminica Vameșului și Fariseului și care ne pregătește pentru întâmpinarea așa cum se cuvine a Praznicului Sfintelor Paști și și-a exprimat bucuria de a reveni în această Parohie cu oameni harnici și credincioși, în care a funcționat și Mânăstirea „Adormirea Maicii Domnului” și a slujit 5 ani de zile, înainte de a fi ales și hirotonit ca Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Tot cu acest prilej, au mai fost efectuate vizite pastorale, atât la credincioși din cadrul Parohiei Săcal, cât și la biserica din Parohia vecină, Apateu (Körösszegapáti), în curtea căreia străjuiesc busturile Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei și al Poetului Național Mihai Eminescu, dar se află și alte elemente simbolice ale artei românești.

Comentarii Facebook


Știri recente