Slujire arhierească la o veche biserică vrânceană

Credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae – Vechi” din Focșani au primit duminică, 25 august, vizita Înaltpreasfințitului Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei,potrivit Ziarul Lumina. În biserica parohiei, chiriarhul locului a săvârșit Sfânta Liturghie, la care au participat numeroși credincioși din orașul vrâncean. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ciprian a evidențiat înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice duminicale, care a consemnat umblarea pe mare a Domnului nostru Iisus Hristos și potolirea furtunii. „Corabia care plutea pe Marea Tiberiadei și care era învolburată, lovită de valuri, de tunete, de fulgere și de vânt, simbolizează Biserica lui Hristos întemeiată la Cincizecime, care de atunci până astăzi și până la sfârșitul veacurilor călătorește pe marea vieții, în destinația ei spre Împărăția lui Dumnezeu. Cel care conduce corabia este Hristos, pentru că El este Capul Bisericii. Vântul care împinge corabia spre Împărăția lui Dumnezeu este Duhul Sfânt, care suflă unde vrea. Deci, Mântuitorul Hristos este la cârmă, Duhul Sfânt o împinge, iar noi ne aflăm în corabie – preoți și credincioși. Preoții sunt vâslașii, iar credincioșii pasagerii și cu toții ne vom îndrepta spre Împărăția de dincolo de marea acestei vieți”, a spus Înaltpreasfinția Sa. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ioan Diaconu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Puieștii de Sus, Protopopiatul Râmnicu Sărat. Biserica „Sfântul Nicolae” – Vechi este un important monument istoric din municipiul Focșani, fiind ctitorită și zidită în secolul al XVIII-lea de către un căpitan pe nume Ștefan. Lăcașul de cult are un plan în formă de cruce și a fost pictat în anii 1928-1929 de către pictorul italian Oreste Cantini. După cutremurele din 1976 și 1986 s-au realizat ample lucrări de consolidare și restaurare a bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente