Slujire arhierească la Mănăstirea „Pogorârea Duhului Sfânt” – Blănoiu, Vâlcea

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a aflat astăzi, 18 ianuarie 2014, în ziua prăznuirii Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Pogorârea Duhului Sfânt”, din satul Blănoiu, comuna Racovița, județul Vâlcea, unde a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat viața și lucrarea apologetică a celor doi sfinți ierarhi ai Alexandriei, care au apărat credința ortodoxă de învățătura greșită a lui Arie la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, și a lui Nestorie la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes din 431.

Răspunsurile la strană au fost oferite de către un grup de maici din obștea mănăstirii, potrivit arhiram.ro.

La această Sfântă Liturghie a mai participat un grup de părinți de la Mănăstirea Gruiul Lupului în frunte cu părintele stareț Protos. Macarie Roman, precum și pelerini din eparhie.

Mănăstirea „Pogorârea Sfântului Duh” – Blănoiu se află pe DN7 – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, de la Călinești-Cornetu (DL) ramificație la stânga, în comuna Racovița, sat Blănoiu, situată la altitudinea de circa 700 m.

Piatra de temelie pentru noua mănăstire de maici s-a pus la data de 2 octombrie 2010, de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Ctitorii mănăstirii sunt Preot Ioan Comăneci, împreună cu Frank Timiș. Mănăstirea are în prezent 15 viețuitoare conduse de stareța Mina Mihaiela Todoran.

Biserica este în formă de cruce bizantină, cu clopotniță și pridvor, cu o lungime de 47 m și lățimea de 11 m. Planul și arhitectura mănăstirii au fost realizate de Părintele Ioan Comăneci.

Pe data de 16 octombrie 2011, în Duminica a XXI-a după Rusalii, „a Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic”, biserica mănăstirii a fost târnosită de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfițitul Andrei Făgărășanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de peste 60 de preoți și diaconi.

Dat fiind faptul că mănăstirea se află situată la confluența dintre provinciile istorice Țara Românească și Ardeal, așezământul monahal este cercetat de hram și sărbători de pelerini, atât din Oltenia, cât și din Transilvania.

Comentarii Facebook


Știri recente