Slujire arhierească la Mănăstirea din Poiana Sohodol

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent Duminică, 3 august 2014, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” din Poiana Sohodol, protopopiatul Câmpeni. Arhipăstorul va oficia slujba de resfințire a bisericii acestei vetre monahale, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti cuvântul de învățătură.

Părintele Irineu Filip, starețul mănăstirii, a prezentat un scurt istoric al Mănăstirii „Înălțarea Domnului” din Poiana Sohodol și a vorbit despre programul slujbelor de duminică: „Schitul Poiana din comuna Sohodol, județul Alba, se află situat geografic printre văile munților Apuseni, la partea de vest a vechiului oraș Abrud și la sud-vest de orașul Câmpeni, la o distanță de 13 km. Biserica este cu adevărat aparte datorită frescei lucrate de către domnul Moroșan Mihai între anii 1966-1972. Are mobilierul sculptat în lemn masiv de stejar la Mănăstirea Neamț. Geamurile sunt turnate în plumb vitralic, lucrate la atelierele Patriarhiei la București. Între anii 1966-1972 a rânduit Domnul ca aici să poposească un călugăr aparte în persoana părintelui arhimandrit Dosoftei Morariu, care a venit de la Catedrala Patriarhală din București, în această perioadă efectuându-se pictura. Pridvorul n-a mai apucat să fie pictat, s-a pictat doar mai târziu, respectiv între anii 1996 și până în prezent.

Biserica s-a ridicat la rangul de mănăstire în anul 1998, pentru că oamenii din această zonă s-au împuținat. Zona fiind foarte îmbătrânită, oamenii fiind din ce în ce mai puțini, astazi fiind 35 de familii, cu o vârstă înaintată, dar cu o râvnă deosebită și cu mare căldură în suflete. Chiar dacă biserica este izolată, chiar dacă biserica este așezată într-un loc mai mărginaș, în ultimii doi ani, biserica a îmbrăcat o haină nouă, prin lucrări ample de reabilitare. În mijlocul nostru va veni Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Alba Iuliei, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhipăstorul și părintele nostru, care a acceptat invitația noastră ca el să liturghisească slujba arhierească pentru că în această biserică, nu s-a slujit Sfânta Liturghie Arhierească de 37 ani. Iată că Postul Adormirii Maicii Domnului aduce bucuria, aduce pacea și, sigur, binecuvântarea arhierească a părintelui nostru care poate să aducă pace, poate să aducă liniște și poate să dea binecuvântarea mult râvnită și dorită pe care o râvnim și noi cei care slujim la Sfântul Altar și pe care o doresc și o râvnesc toți credincioșii care vor lua parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. Programul zilei: va fi primirea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Irineu la ora 09.00, după care la ora 09.30 se va oficia slujba de sfințire a lucrărilor care s-au efectuat, iar la ora 10.00 Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. După care la ora 13,00 se va încheia cu o masă festivă care va aduce bucurie și care nădăjduim ca Dumnezeu să reverse pacea, bunătatea și buna rânduială să decurgă în așa fel încât omul să se încarce duhovnicește și mai mult ca atât, să nu uite că lucrurile cele mari și bine plăcute lui Dumnezeu uneori chiar sunt nu la îndemâna oricui pentru că locul este, așa cum am spus, mai izolat.

Fie ca milostivul Dumnezeu să rânduiască ziua de 3 august, să aducă bucurie multă, pace și binecuvântarea arhierească de la părintele nostru, ca fiecare să ne bucurăm de plata Celui Preaînalt Părinte care nu întârzie să răsplătească pe cel care lucrează în grădina sa binecuvântată”.

Duminică, 03 august, când pomenim pe Preacuvioșii Părinții noștri: Dalmat, Faust și Isachie, și pe Sfânta mironosiță Salomeea, Biserica Ortodoxă se va afla în a opta duminică după Rusalii. Pericopa evanghelică rânduită să se citească la Sfânta Liturghie, de la Matei, cap 14, 14-22, prezintă Înmulțirea pâinilor.

Comentarii Facebook


Știri recente